Preşedintele ales a pledat luni, în discursul rostit la manifestările organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia, pentru reforma instituţiilor statului, pentru stabilirea unor obiective naţionale şi pentru încredere şi unitate naţională.
“Ca preşedinte al României, îmi propun să redescoperim împreuna ideea de unitate naţională. (…) Înseamnă asumarea unor obiective naţionale, înseamnă acţiunea comună în atingerea lor şi înseamnă refacerea încrederii. Ziua de astăzi este cel mai bun prilej pentru a vedea care sunt marile noastre restanţe. (…) În perspectiva aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, România trebuie să aibă obiective naţionale, legate de locul ei în Europa şi în lume, legate de propria sa dezvoltare, de reducerea decalajelor între regiuni, de conectarea la Europa prin infrastructură, obiective legate de educaţie, de refomarea instituţiilor publice care servesc cetăţenii”, a spus preşedintele ales în discursul rostit la Alba Iulia.
Klaus Iohannis a precizat: “Aniversarea a 100 de ani ne va găsi nu doar cu asemenea obiective asumate ci şi cu etape deja parcurse în atingerea lor. Pentru asta e nevoie, înainte de toate, de încă un lucru: de redescoperiea încrederii. Suspiciunea permanentă, îndoiala, teama, nesiguranţa ne-au îndepărtat unii de alţii, mai ales în ultimii ani. Ne-au făcut să vedem adversari unde am fi putut vedea parteneri. Ne-au făcut să stăm deoparte acolo unde puteam fi implicaţi, ne-au făcut să fim rezervaţi acolo unde puteam construi, ne-au facut să lucrăm singuri, acolo unde puteam lucra în echipă. (…) Fără redescoperirea şi reconstruirea încrederii, vom repeta la nesfârşit aceleaşi experienţe”.
La Alba Iulia, președintele ales a depus câte o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul și la bustul Regelui Ferdinand, a participat la Te Deum-ul oficial la Catedrala Reîntregirii, unde, conform organizatorilor, au fost prezente peste 1.000 de persoane, şi a asistat la parada militară.
Preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, a fost prezent la parada militară organizată în Bucureşti de 1 Decembrie. La manifestare au participat şi premierul Victor Ponta şi membri ai guvernului.