2 mai, 2016

iohannisMiza la summitul NATO de la Varşovia este să consolidăm prezenţa alianţei în România, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în Afganistan, adăugând că „situaţia din proximitatea României ne cere să solicităm sprijin din partea aliaţilor noştri”.

„Peste două luni, aliaţii din NATO ne vom reuni la Varşovia şi vom avea multe de discutat. Vom discuta şi despre Afganistan. Dar miza noastră la Varşovia este să consolidăm prezenţa NATO în România, în special pe coasta de vest a Mării Negre, în spiritul în care a fost creat NATO acum mai bine de 60 de ani. Situaţia din proximitatea României ne cere să solicităm sprijin din partea aliaţilor noştri. Dar cerem acest sprijin tocmai pentru a putea să continuăm să ajutam la rândul nostru şi să fim utili pe plan internaţional”, le-a spus preşedintele Klaus Ioahnnis soldaţilor români aflaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

Şeful statului a precizat însă că greul va începe abia după summit, pentru că procesul de reformare a armatei trebuie să continue.


„Însă greul va urma după Varşovia. Vom avea multe de făcut, în reformarea, în continuare, a Armatei, înzestrarea ei şi creşterea calităţii vieţii militarilor. Voi, cei care aţi fost în teatrele de operaţii, aţi fost în prima linie de interoperabilitate. Nu doar că aţi văzut, dar aţi luptat împreună cu armate performante, bine dotate şi cu militari bine motivaţi. Vă veţi reîntoarce în ţară cu o zestre profesională solidă – principalul câştig în viziunea mea – şi de care vom avem nevoie pentru a aplica deciziile care se vor lua la Varşovia”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au făcut duminică o vizită în Teatrul de Operaţii din Afganistan, unde s-au întâlnit cu militarii români aflaţi în misiune în această ţară.

Şeful statului a fost informat de starea de securitate din Afganistan şi de misiunile soldaţilor români.

„Preşedintele Klaus Iohannis a purtat discuţii cu militarii români, informându-se despre starea acestora, şi a sărbătorit Sfintele Paşti alături de ei. De asemenea, pe parcursul vizitei, a avut discuţii şi cu domnul generalul de brigadă Antonio Aguto, comandantul Comandamentului pentru Instruire, Asistenţă şi Consiliere din Regiunea Sud din Afganistan. În cadrul discuţiilor, preşedintele României a reiterat angajamentul consistent şi constant al forţelor Armatei României la eforturile de stabilizare şi post-conflict din Afganistan, încă de la deschiderea Teatrului de Operaţii”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.


În cadrul disucţiilor cu oficiali NATO, a fost evidenţiată „cooperarea excelentă dintre militarii români şi cei americani în desfăşurarea noilor misiuni comune, centrate pe asistenţă şi instruire pentru forţele de securitate afgane, iar generalul de brigadă Antonio Aguto a prezentat aspecte privind evoluţia situaţiei de securitate din Afganistan şi perspectivele Misiunii NATO „Resolute Support”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: