19 noiembrie, 2019

PNL și președintele Klaus Iohannis au încercat să suplinească lipsa unei dezbateri între cei doi candidați rămași în cursă la alegerile prezidențiale printr-o întâlnire cu jurnaliști și formatori de opinie, organizată marți seară, în aula BCU.

Cei nouă care au fost selectați pentru a pune întrebări lui Klaus Iohannis au fost:
Moise Guran ( Europa FM), Radu Tudor (Antena 3), Ion M. Ioniță (Adevărul/Historia), Cristina Șincai (România TV), Silviu Mănăstire (B1 TV), Clarice Dinu (HotNews.ro), Ramona Avramescu (TVR), Cristian Leonte (Pro TV) și Cristian Pârvulescu (SNSPA). Un al zecelea jurnalist invitat, Cristian Tudor Popescu, a refuzat participarea.


Prima întrebare, pe temă economică. Răspunsul președintelui:

  • ”Dacă voi fi ales, mă voi implica total pentru România normală. Pot garanta că mă voi implica cu tot ce știu, tot ce pot pentru a lucra împreună cu guvernul în sensul îmbunătățirii performanței economice a României. Avem soluții, știu ce este de făcut, e un guvern nou în funcțiune care știe cum trebuie abordate lucrurile. Politica economică a fostului guvern a fost axată pe consum și s-a ajuns să intrăm într-o zonă nesănătoasă la o serie de parametri. Aceste lucruri pot fi corectate.”

A doua întrebare, te tema Justiției. Răspunsul președintelui:

  • ”Am amânat referendumul până când am considerat că produce efecte maximale. Dar, am retrimis legile Justiției în Parlament, la CCR, am cerut și un punct de vedere de la Comisia de la Veneția. Am reușit să anulez 70% din măsurile care ar fi compromis legile justiției. Sigur, legile nu sunt perfecte, sunt în vigoare, au trebuit promulgate pentru că am epuizat instrumentele constituționale. Lucrurile nu se opresc însă aici, voi avea grijă ca Guvernul să reia aceste chestiuni. Vom repara ce a mai rămas de reparat. Am început campania din 2014 cu promisiune că voi întări statul de drept și voi încuraja lupta anticorupție și m-am ținut de aceste lucruri. Fără mine, statul de drept din România s-ar fi rupt. ”

A treia întrebare, despre posibila ostilizare a alegătorilor din cauza refuzului de a avea o dezbatere cu contracandidatul PSD. Răspunsul președintelui:

  • ”Vorbim despre un tur doi între candidatul Klaus Iohannis care a fost președinte, românii știu ce am făcut și o candidată care reprezintă PSD care a guvernat împotriva românilor și atunci cred că mulți dintre cei care nu și-au format o opinie o vor forma în perioada următoare. Eu sper că prin aparițiile mele și prin luările de cuvânt eu sper să fie convinși că vor merge la vot. Eroul alegerilor nu este candidatul este alegătorul cu ștampila de vot în mână.”

A patra întrebare, despre cum poate fi grăbit ritmul reformelor. Răspunsul președintelui:

  • ”O adevărată reformă instituțională se poate face modernizând Constituția. Acum e imposibil, dar sper ca după alegeri să putem începe să discutăm despre asta. Până atunci, printr-o majoritate în Parlament, și am văzut că și acum s-au găsit majorități, trebuie reparate lucruri abordate greșit: legile Justiției, procedurile de numire a procurorilor șefi, aceste lucruri pot fi discutate. După alegeri, sper într-o majoritate cu care putem să lucrăm realmente și pe arhitectura statului, pe descentralizare, pe refacerea marilor sisteme…”

A cincea întrebare, despre promulgarea Legii recursului compensatoriu. Răspunsul președintelui:

  • ”Este o situație un pic mai specială- legea ajuns la CCR, a fost verificată și găsită constituțională. Dar CCR aici a făcut un lucru care în alte situații nu l-a făcut: s-a exprimat prin decizie inclusiv pe oportunitate. E o abordare neuzuală, care practic făcea caducă retrimiterea în Parlament. Am analizat decizia și am ajuns la concluzia că și dacă nu ne convine situația altă soluție pe Constituție nu este… Legea trebuie însă corectată.”

A șasea întrebare, o rugăminte de a explica de ce a dat a treia șansă PSD. Răspunsul președintelui:

  • ”Explicația este simplă: PSD a dispus de o largă majoritate, a fost sprijinit activ, entuziast, și de ALDE, și de UDMR- au controlat 60% din Parlament. La momentul respectiv nu existau condițiile pentru o altfel de coaliție, aceste condiții au apărut după europarlamentare. Abia atunci a fost posibilă construirea unei majorități care a dat jos guvernul eșuat PSD.”

A șaptea întrebare, legată de lipsa de reacție în cazul unor abuzuri comise de magistrați. Răspunsul președintelui:

  • ”E vorba de independența Justiției. Aș fi putut să merg în CSM, să încerc să impun un anumit punct de vedere, dar eu chiar cred în independența Justiției și m-am abținut. Dacă în anumite abordări instituționale au existat abateri, aceste chestiuni trebuie lămurite în CSM, fără președinte. Dacă reclam de la toți politicienii să nu se atingă de independența justiției acest lucru trebuie să fie cu atât mai valabil pentru președinte. Sunt de-a dreptul un fan al independenței Justiției.”

A opta întrebare, legată de relațiile cu China. Răspunsul președintelui:

  • ”Trebuie să precizez: Locul României e în spațiul euroatlantic, acolo aparținem noi, punct. Există, evident, state cu care putem avea interese comerciale. Răspunsul e simplu: cu China putem avea schimburi economice, dar nu ne considerăm parte din spațiul de valori promovat de ei, nu avem obligații provenite din istorie față de ei. Putem avea relații comerciale, chiar aprofundate, dar nu împărtășim aceleași valori. Le vom analiza (proiectele 5G și reactoarele 3 și 4 Cernavodă- n. red.), foarte atent, împreună cu noul guvern.”

A noua întrebare, despre memorandumul secret privind mutarea ambasadei din Israel. Răspunsul președintelui:

  • ” A fost gândirea tipic pesedistă. S-au gândit Dragnea și Dăncilă să se profileze în domeniul politicii externe, unde nu au atribuții. Eu mi-am exprimat punctul de vedere foarte clar, că nu sunt îndeplinite condițiile. Pot să clasific asta drept diletantism politic, care ne-a dăunat. La Externe s-a elaborat o documentație, de tip studiu, care ne-a fost trimisă la Administrația Prezidențială foarte târziu, care propunea să se dispună conform legii….”

Președintele Iohannis a deschis evenimentul cu o declarație în care a reluat leit-motivul campaniei sale electorale: bătălia perpetuă cu PSD.

Discursul de început al președintelui:

”Avem un format neobișnuit dar care în accepțiunea mea va genera teme foarte interesante. Teme aranjate nu există. Fiecare participant vine cu punctul pe care îl consideră corect, adecvat, interesant…

Am întâlnit un PSD puternic ostil. Un PSD care mai ales după decembrie 2016 a venit cu o abordare care ne-a aruncat pe toți în haos. A aruncat România în haos. Pentru ce? Pentru a salva câțiva penali.

PSD a dorit să acapereze și să distrugă nu doar statul de drept, nu doar lupta anticoprupție ci și marile sisteme. Și a făcut-o perfid. Și-a înșurubat găștile de partid. M-am opus acestor demersuri, m-am opus încercărilor psdiste de a acapara întreg statul român. M-am opus folosint instrumentele oferite de Constituție. De multe ori, surprinzător pentru ei, am avut succes. Mandantul meu nu s-a rezumat doar la atât.

Am reușit să mă opun PSD-ului suficient de mult pentru a menține România pe traiectoria europeană. Am reuști să salvez imaginea României prin politica externă pe care am făcut-o. Am reușit să contracarez efectele toxice în exterior ale guvernării PSD-iste. Timp de 30 de ani PSD a inhibat dezvoltarea României și cred că acum lucrurile trebuie să se schimbe fundamental.

PSD trebuie înlăturat din decizia statului, dar nu oricum, ci în mod democratic: prin vot. Și votul pentru prezidențiale este extrem de important. Este modalitatea prin care noi toți putem să schimbăm lucrurile în România. Putem să avem un președinte care lucrează cu guvernul și împreună poate reseta România. Să ducă la prosperitate pentru români, să ducă la siguranță pentru oameni. Aceste lucruri sunt posibile. Dar pentru asta trebuie votat.

Mă bazez acum, la votul din 24 noiembrie, evident pe alegătorii liberali, dar le atrag atenția, proiectul nostru comun nu e finalizat. Mă adresez în această seară și electoratului USR și PLUS. Încă din 2018 am luptat împreună. Suntem de aceeași parte a baricadei. Mă adresez electoratului PMP, care a vorbit în campanie de educație. Suntem de aceeași parte. Mă adresez și electoratului maghiar care își dorește o țară faină. Putem face acest lucru.

Mă adresez și electoratului PSD. Electoratul PSD are dreptul să fie reprezentat de un partid democratic. Și de asta trebuie trimis în opoziție să se reformeze. Dar noi care rămânem nu tăiem pensii, nu tăaiem salarii. Voma vea grijă ca ele să crească. În final mă adresez în mod special tinerilor. Foarte mulți au mers la vot și au votat. Mulți au votat în primul tur alt candidat, le mulțumesc și lor. Și celor care nu au votat mă adresez în această țară, votul este vital. Mergeți pe 24 noiembrie la vot.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: