miercuri

29 martie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

8 mai, 2020

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o întâlnire de lucru, la Palatul Cotroceni, cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, premierul Ludovic Orban și cu Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, la finalul căreia a anunțat: Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigoarea economică.”

Declarația președintelui:

„Am avut o întâlnire foarte bună la care a participat premierul, guvernatorul, ministrul finanțelor. Am avut o discuție destul de lungă și am reușit nu doar să atingem temele importante ci chiar să venim cu soluții foarte bune. Am discutat situația economică, situația bugetului. Ne-am concentrat pe două teme: deficitul bugetar, este clar că vom avea un deficit mai mare, iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vede ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.


În România nu am oprit economia, au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură. Ne dorim o finanțare bună pentru deficit pentru a nu fi nevoie de măsuri de austeritate. Este nevoie de măsuri eficiente pentru a încuraja această economie care este într-o situație specială.

Am găsit soluții pentru toate. Acestea pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile lucrează împreună. Avem programe avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigoarea economică și credem că avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația de criză în care ne găsim acum”.


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Moto: ”Generalii mei, în temeinica lor prostie, veneau și-mi spuneau: <Majestate, oamenii nu mai vor să lupte>. Iar eu în sinea mea mă gândeam: <adică nu mai vor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: