31 august, 2018

Judecătorul Valeriu Terceanu, cel căruia i s-a repartizat Dosarul Colectiv, s-a pensionat, iar președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcție – a anunțat Administrația Prezidențială vineri. În aceste condiții, procesul ar putea fi reluat de la zero.

Plenul CSM a aprobat, în unanimitate, pe data de 24 iulie, cererea de pensionare depusă de Valeriu Mihail Terceanu, judecătorul din dosarul Colectiv.

Întrebată, marţi, ce se întâmplă cu dosarul Colectiv în condiţiile în care judecătorul se pensionează, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat că este de competenţa instanţei respective să ia decizia.

Următorul termen în dosar, care se judecă la Tribunalul Bucureşti, a fost fixat pentru data de 10 septembrie.

Reprezentanţii victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului. Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, a declarat, citat de HotNews, că este convins că până la sfârșitul acestui an nu se va mai întâmpla nimic în procesul „Colectiv”.

„Ce mi se pare anormal este fapul că există pericolul ca acest dosar să se reia de la zero. Iar aici avem o mare problemă, pentru că mai sunt trei luni și se fac trei ani de la această tragedie, iar procesul stă pe loc. Am stat doi ani și jumătate ca să înceapă procesul, care are două înfățișări pe fond, iar acum a apărut această lovitură, mai ales că în septembrie trebuia să fie următoarea înfățișare”, a declarat Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 și părintele unui tânăr decedat după incendiul de la Colectiv.

Preşedintele Asociaţiei Colectiv este de părere ce se dorește tergiversarea procesului, iar ancheta decurge foarte greu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Suna cunoscut, nimic nou sub soare, camasa este mai aproape de piept decat haina, iar pensia este mai importanta decat dosarul. Dupa n tergiversari in 30 de ani ale Dosarului Revolutiei, Mineriadei din 1990 si acum a Dosarului Colectiv , va urma cumva si o tergiversare a Dosarului Diasporei ? Poate dupa inca 30 de ani, adica dupa ce decidentii implicati vor fi oale si ulcele , romanii vor afla si raspunsul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: