Judecătorul Adrian Bordea (foto) a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Gheorghe Muscalu a fost votat vicepreședinte al CSM.
Adrian Bordea a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte și a obținut 14 voturi „pentru” şi trei „împotrivă”. A existat o abţinere.
Mai mulți magistrați au acuzat CSM de lipsă de transparență, întrucât proiectele de management ale candidaților au fost afișate pe site-ul Consiliului cu doar câteva ore înainte de începerea ședinței de luni.
Consiliul este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot face parte din aceeaşi secţie, ci unul trebuie să fie de judecători și celălalt, de la procurori.
Adrian Bordea a fost magistrat al Judecătoriei Târgovişte, între 1980 şi 1993, şi al Tribunalului Dâmboviţa, între 1993 şi 2001. Din anul 2001, el este judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În 2006, magistratul a cerut apărarea reputației profesionale, după ce presa centrală l-a acuzat de incompatibilitate, deoarece avea o relație mai deosebită cu procurorul dintr-un dosar pe care Adrian Bordea îl judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul din cazul ofițerilor SRI în rezervă Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache îi ceruse lui Adrian Bordea, în 2005, când acesta era președintele Tribunalului Dâmbovița, date despre un un dosar referitor la o fraudă. Plenul CSM a luat act de soluţia inspectorilor, care au constatat nevinovăția magistratului, şi i-a admis judecătorului cererea de apărare a reputaţiei.