Președintele Joe Biden se simte bine după ce s-a împiedicat pe trepte în timp ce urca la bordul Air Force One, vineri, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de Reuters.
Karine Jean-Pierre a sugerat că președintele SUA ar fi fost deranjat de vânturile puternice la baza Andrews de lângă Washington.
Îmbarcându-se pentru un zbor spre Atlanta, unde urma să vorbească cu comunitatea asiatico-americană despre un eveniment armat petrecut săptămâna aceasta, Biden s-a împiedicat ușor aproape de jumătatea scărilor de îmbarcare, s-a redresat, apoi s-a împiedicat din nou și a căzut pe un genunchi, potrivit unei înregistrări video.
Președintele și-a frecat genunchiul stâng înainte de a se ridica, apoi a urcat scările într-un ritm mai lent. S-a oprit în vârf, s-a întors și a salutat.
La sfârșitul lunii noiembrie, Joe Biden a suferit o fractură superficială la piciorul drept, în timp ce se juca cu unul dintre câinii săi.
La 78 de ani, Biden este cel mai în vârstă președinte american.