Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi secretarul de stat american Antony Blinken participă luni, prin videoconferinţă, la Summitul Formatului Bucureşti (B9), găzduit de preşedintele României, Klaus Iohannis, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, potrivit agendei postate pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.
Cei doi înalţi oficiali americani vor participa de la Casa Albă, la ora locală 10:30, potrivit sursei citate de Agerpres.
Summitul Formatului Bucureşti este organizat la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis și a preşedintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone, aflat în vizită oficială în România, şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.
(Citiți și: „Summit B9 organizat la Košice, în Slovacia”)
Participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.
Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf.
Andrzej Duda, programul și agenda vizitei oficiale în România
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, face o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Președintele Duda va fi primit, luni, la Palatul Cotroceni, de şeful statului român şi va avea întrevederi cu preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi cu cel al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Marţi, cei doi şefi de stat vor participa la Ziua distinşilor vizitatori a exerciţiului militar „Justice Sword 21”, la Poligonul Smârdan.
Vizita preşedintelui Poloniei are loc în contextul aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relaţiei bilaterale.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile lui Klaus Iohannis cu preşedintele Poloniei se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare ale Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a fi examinată, în acest scop, cooperarea în plan securitar, în cel regional, precum şi în plan internaţional. Parteneriatul Strategic, instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în martie 2015, la nivel de şefi de stat, oferă un cadru cuprinzător de cooperare, încurajând o dezvoltare susţinută a relaţiilor româno-polone în ultimii ani.
„O atenţie sporită va fi acordată dimensiunii de securitate, care a crescut substanţial în relevanţă în ultimii ani, dialogul pe această temă generând beneficii reciproce pentru ambele ţări, pentru regiunea noastră şi pentru Alianţa Nord-Atlantică. În acest context, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relaţia bilaterală, în cadrul Formatului Bucureşti (B9), în pregătirea Summitului B9 care va avea loc la Bucureşti în cursul aceleaşi zile, precum şi în cadrul NATO, în perspectiva Summitului aliat din luna iunie”, arată sursa citată.
De asemenea, vor fi abordate perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, în condiţiile în care Polonia este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României, schimburile comerciale însumând, în anul 2020, în pofida pandemiei, peste 7 miliarde de euro. Vor fi avute în vedere stimularea investiţiilor reciproce şi aprofundarea cooperării sectoriale.
Din perspectiva Iniţiativei celor Trei Mări, va fi discutată implementarea proiectelor strategice de interconectare regională, cu accent pe proiectele promovate în comun de România şi Polonia, care conectează Nordul şi Sudul regiunii, respectiv Rail2Sea şi Via Carpathia.
În privinţa relaţiilor cu Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, vor fi abordate situaţia regională de securitate, precum şi dinamizarea şi substanţierea Parteneriatului Estic în pregătirea Summitului acestuia din acest an.