Jocul s-a sfârșit pentru Lukasenko: următoarele mutări ale Kremlin – analiză Carnegie Moscow Center

Kremlinul s-a săturat de Lukasenko, dar nu va permite ca Belarus să meargă pe calea Ucrainei și să devină încă un stat anti-rusesc și favorabil NATO în coasta Rusiei. O analiză  Carnegie Moscow Center, realizată de directorul institutului, Dmitri Trenin, prezintă scenarii probabile ale evoluțiilor din Belarus.

Dmitri Trenin, director al Carnegie Moscow Center, este fost militar, retras din Armata Rusiei în 1993, fost cercetăror principal al Colegiului NATO de la Roma.

Potrivit acestuia, cadrul general în care se desfășoară situația din Belarus a fost anticipat cu luni înainte.

Înainte de alegeri, președintele Alexander Lukashenko a reușit să își elimine cei mai serioși contracandidați, lăsându-i în pace doar pe cei pe care considera că îi va învinge fără prea mult efort. Votul oricum urma să fie aranjat și erau așteptate proteste după anunțul câștigării celui de-al șaselea mandat.

Lukasenko știa că va fi nevoit să apeleze la forță pentru a înăbuși protestele, era pregătit să acuze amestecul forțelor străine în treburile țării și să-și vadă mai departe de mandat.

Cu alte cuvinte, planul lui Lukasenko a fost acela de a repeta la virgulă scenariul de la alegerile din 2010. Cu toate acestea, împotriva așteptărilor, mai multe elemente au schimbat substanțial, chiar crucial, imaginea.

Primul a fost ”operațiunea Wagner” – un incident bizar în urma căruia serviciul secret din Belarus, denumit în continuare KGB, a arestat 33 de cetățeni ruși cu 11 zile înainte de alegeri, acuzându-i că au venit la Minsk pentru a tulbura alegerile prezidențiale. Arestările i-au permis lui Lukasenko să își intensifice retorica anti-rusească.

Kremlinul a citit această mișcare drept o încercare a conducătorului din Belarus de a câștiga bunăvoința Occidentului față de realegerea sa pe un mesaj anti-rusesc. Iar din acest moment, orice umbră de simpatie pentru Lukașenko a dispărut la Kremlin.

Al doilea element-surpriză a fost perseverența protestatarilor din întreaga țară, care nu s-au mai lăsat intimidați de brutalitățile poliției. Lukasenko miza pe faptul că tocmai această brutalitate va stinge rapid protestele, dar efectul a fost contrar: protestele au crescut în amploare și în furie, în stradă ieșind pe lângă orășenii tineri și pro-Occidentali și oamenii în vârstă, adică chiar și cei care îl votaseră pe Lukasenko cu doar câteva zile în urmă.

Situația din Belarus este extrem de fluidă, iar în timp vom mai asista la surprize. Totuși, concluzii preliminare se pot trage.

Prima, și cea mai importantă: regimul Lukasenko a pierdut susținerea populară. Este foarte probabil ca acest regim să mai rămână la putere: grupul de birocrați aleși personal de Lukasenko la conducerea țării nu arată fisuri evidente, iar loialitatea Poliției și a Serviciilor secrete a fost reconfirmată de acțiunile post-electorale ale tuturor conducătorilor. În aceste condiții, scenariul clasic al unei revoluții cu sprijin din interiorul sistemului nu se aplică acum în Belarus.

Cu toate acestea, președintele, care ar fi câștigat foarte probabil alegerile chiar dacă acestea nu ar fi fost trucate, a pierdut clar suportul popular. Suport care ar fi trebuit să se manifeste dacă Lukasenko ar fi avut nu 80%, ci măcar 50% din voturile populației.

Lukasenko, autocratul care a condus atâta vreme destinele Belarus, ar fi putut intra în istorie ca părinte al Belarusului modern dacă ar fi ales, chiar în acest an, să se retragă și să își găsească singur un succesor.

Acum el alunecă inevitabil către o ieșire din scenă dezonorantă. Ar mai putea dura săptămâni sau luni, dar alt viitor pentru Lukasenko nu există după ce și-a pierdut definitiv legitimitatea. Acesta este cel mai important rezultat al protestelor de stradă care continuă.

Asta înseamnă că alți actori urmează să intre în curând în scenă.

Cele 4 scenarii pentru Rusia

Poziția strategică pe care Belarus o ocupă pe axa centrală dintre Uniunea Europeană și Rusia face ca succesiunea persoanei care a condus țara cu un pumn de fier timp de douăzeci și șase de ani să fie extrem de importantă atât pentru Moscova, cât și pentru Occident.

Kremlinul nu are legături pe viață cu Lukasenko, însă nu poate permite ca Belarus să urmeze scenariul ucrainean și să se transforme în stat pro-Occidental, dar nici nu poate permite ca rebeliunea să fie înecată în sânge.

În aceste condiții, Kremlinul are în față 4 variante:

Prima, o intervenție militară a Rusiei în Belarus pentru a-și stabiliza aliatul: scenariul va fi evitat cu orice costuri pentru că ar produce consecințe majore împotriva Rusiei.

A doua opțiune este ca Rusia să nu facă nimic și să îl las pe Lukasenko să să se prăbușască sub presiunea străzii, sperând că succesorul va ține cont de relația istorică strânsă între cele 2 state și de dependența economică a Belarus față de Rusia- un scenariu destul de riscant.

A treia opțiune este ca Rusia să capitalizeze ostilitatea UE față de Lukasenko și să-l țină la putere pe ”ultimul dictator” prin șantaj. Este contraproductiv pentru că Moscova ar fi percepută, și în UE dar și de cetățenii Belarus, drept complice al unui regim ostracizat.

A patra opțiune a Moscovei este să privească mai departe și să încerce să controleze transferul de putere de la Minsk. Asta ar însemna ca Rusia să-i garanteze lui Lukasenko un exil liniștit și în același timp să tatoneze, să identifice și să înceapă negocieri cu persoana cea mai potrivită să preia puterea.

(Citiți și: ”Interviu cu Fogh Rasmussen: ”Rolul NATO e să-i țină pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe europeni implicați””)