Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri că NATO nu recunoaște teritoriile anexate ilegal de Rusia și susține că Ucraina are tot dreptul să își recupereze teritoriile.
„Această anexare e ilegală și ilegitimă. NATO nu va recunoaște aceste teritorii ca parte a Rusiei. Aceste teritorii sunt Ucraina. Donețk e Ucraina, Lugansk e Ucraina, Zaporojie e Ucraina, la fel si Crimeea”, a spus Jens Stoltenberg.
El a calificat acținea de vineri a lui Vladimir Putin drept „cea mai mare încercare de anexare a unui teritoriu european prin forță, după Al Doilea Război Mondial”.
”Retorica lui Putin e nesăbuită”
În privința amenințărilor nucleare, Jens Stoltenberg a spus că NATO monitorizează „îndeaproape” Federația Rusă și că „Rusia trebuie să înțeleagă că un război nuclear nu trebuie purtat, deoarece un astfel de conflict nu poate fi câștigat e nimeni”.
„Retorica președintelui Putin este nesăbuită. NATO rămâne vigilent, monitorizăm îndeaproape ce face Rusia. Rusia trebuie să înțeleagă că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu poate fi dus. Vor exista consecințe severe pentru Rusia dacă folosește arme nucleare și acest mesaj a fost transmis foarte clar către Rusia”.
”Dacă Rusia încetează să lupte va fi pace, dacă Ucraina încetează, nu va mai exista ca națiune”
În opinia secretarului general al NATO, Ucraina are tot dreptul să lupte pentru recuperarea teritoriilor aflate sub ocupație rusă.
„Pot continua să-și elibereze teritoriile. Anexarea ilegală nu schimbă natura acestui conflict. Dacă acceptăm anexarea și acceptăm retorica nucleară, atunci acceptăm șantajul nuclear, acceptăm că, prin amenințarea cu folosirea unei arme nucleare, regimurile autoritare pot să obțină exact ceea ce-și doresc”, spune șeful NATO.
„Putin poartă întreaga răspundere pentru acest război și cade în răspunderea sa decizia de a-i pune capăt. Dacă Rusia încetează să lupte, va fi pace. Dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista ca națiune”, a mai spus Jens Stoltenberg.
Șeful NATO a mai spus că Vladimir Putin a eșuat în atingerea tuturor obiectivelor strategice din acest război și că NATO se va concentra în continuare în oferirea sprijinului militar pentru Kiev, astfel încât Ucraina să se poată apăra împotriva „invaziei brutale a Rusiei”.
***
Un răspuns
Poate ar trebui sa ne explice acest personaj, de ce România a fost obligata în 1997 sa-si cedeze cu acte în regulă, o parte din teritorii, care deja se aflau în Ukraina? De ce nu sare în sus , ca apărător al democratiei ( cuvânt pe care-l rosteste mult prea des ca sa nu fie compromis demult, atât ca formă , cât si ca înteles(, când stie că nationalitătile conlocuitoare din Ukraina, sunt batjocorite, când stie foarte bine câ nu mai au drepturi, mai ales de când a venit eroul UKRAINEI la putere!!!