Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa începând de la Al Doilea Război Mondial şi Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige acest război, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters.
Potrivit lui Jens Stoltenberg, pentru a împiedica Rusia să aibă sorţi de izbândă, NATO şi ţările sale membre ar trebui să sprijine Ucraina, cu arme şi orice alt tip de asistenţă, pentru o perioadă lungă. ”Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu aibă succes”, a spus Stoltenberg în timpul unui discurs Norvegia.
Descriind drept un atac asupra ordinii mondiale actuale ceea ce Moscova numeşte ‘”operaţiune militară specială”, Jens Stoltenberg a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să împiedice răspândirea războiului.
”Aceasta este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial. Dacă preşedintele Putin chiar se gândeşte să facă unei ţări NATO ceva similar cu ce le-a făcut Georgiei, Republicii Moldova sau Ucrainei, atunci întreaga Alianță va fi implicată imediat”, a reasigurat secretarul general al Alianţei.
În 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Războiul din Ucraina nu s-a derulat așa cum s-a așteptat Rusia, Kremlin transmițând prin intermediari semnalul că Rusia ar fi dispusă să negocieze încetarea focului în termeni propuși de Moscova.
Ucraina a respins în repetate rânduri acest scenariu, președintele Volodimir Zelensky anunțând că nu va ceda Rusiei nicio palmă din teritoriul ucrainean.
***