Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă că NATO a constatat o prezență crescândă a Rusiei în Balcanii de Vest, adăugând că Alianța Nord-Atlantică va contracara propaganda Rusiei printr-o dezbatere deschisă și liberă, relatează miercuri agenția de presă macedoneană MIA.
După o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de miniștri de externe din țările NATO privind stabilitatea, Stoltenberg a declarat marți presei că Alianța nu caută o confruntare cu Rusia, dar crede în dreptul suveran al fiecărei țări de a-și decide viitorul. ”Am constatat o prezență crescândă a Rusiei în Balcanii de Vest. Nu vom contracara propaganda rusească printr-o propagandă. O vom contracara printr-o dezbatere deschisă și liberă, deoarece credem că faptele și adevărul pe termen lung vor avea câștig de cauză”, a declarat Stoltenberg.
Șeful NATO a amintit în context și de existența unor relatări despre cetățeni ruși implicați într-un incident foarte grav în Muntenegru în ziua alegerilor. ”Este ceva ce autoritățile din Muntenegru anchetează în prezent și știu, de asemenea, că Serbia a ajutat și a contribuit în încercarea de a aduce în discuție toate faptele legate de acest incident”, a afirmat Stoltenberg.
În opinia sa, NATO crede într-o societate deschisă și liberă și consideră că reforma, instituțiile de securitate care se modernizează, guvernele vor spori capacitatea de rezistență a țărilor din Balcanii de Vest. ”Aceasta va fi și cea mai bună cale de a le face capabile să se apere singure împotriva oricărui fel de interferență din afară”, a subliniat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
Jens Stoltenberg a afirmat totodată că Podgorica a arătat cât de mult poate realiza integrarea euro-atlantică și a salutat faptul că 15 țări ale Alianței au ratificat deja aderarea Muntenegrului la NATO. ”Dar în alte părți din regiune, progresele au slăbit și am constatat un regres al reformelor. Aceasta este de asemenea o zonă unde cooperăm cu Uniunea Europeană și comunicatul pe care noi l-am convenit anterior în cursul zilei (de marți) ne va oferi un cadru pentru a coopera și mai strâns cu Uniunea Europeană în abordarea acestor probleme din Balcanii de Vest”, a mai spus secretarul general al NATO.