vineri

19 aprilie, 2024

19 aprilie, 2021

Italia riscă să nu poată respecta termenul limită, fixat pentru 30 aprilie, până la care trebuie să trimită versiunea definitivă a Planului naţional de redresare şi rezilienţă, deoarece Bruxellesul nu este mulţumit de mai multe aspecte ale versiunilor preliminare prezentate până acum, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al premierului Mario Draghi a dezminţit categoric faptul că termenul limită va fi ratat. „Planul va fi prezentat pe 30 aprilie”, a spus purtătorul de cuvânt al premierului. La rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului italian al Economiei a spus şi el că „obiectivul nostru este să îl prezentăm pe 30 aprilie”.

O eventuală întârziere ar fi o lovitură de imagine pentru Draghi, care a fost numit în funcţie în urmă cu două luni şi însărcinat să îmbunătăţească planul pregătit de precedentul guvern.


Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde euro, include granturi şi împrumuturi. Guvernele celor 27 de state membre UE au căzut de acord să se împrumute, să cheltuie şi să ramburseze în comun 750 miliarde de euro pentru a ajuta economiile lor să îşi revină din recesiunea provocată de izolare şi acum se concentrează asupra celor mai bune moduri pentru a cheltui aceşti bani.

Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre.

În ultimele luni, toate statele membre UE au elaborat propriile lor planuri naţionale care prevăd în mod detaliat modul în care fiecare guvern va cheltui partea care îi revine din cele 750 miliarde de euro.

Italia este eligibilă să primească peste 200 de miliarde de euro, sub formă de granturi şi împrumuturi cu dobânzi reduse, din fondul european de relansare, cea mai mare sumă din rândul statelor UE. Banii ar urma să fie distribuiţi treptat pe parcursul a şase ani.


„Comisia nu este mulţumită de forma actuală a planului de redresare”, a declarat una dintre sursele citate de Reuters. Potrivit acestei surse, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, cel mai probabil Draghi va prezenta planul Italiei undeva la mijlocul lunii mai dar este posibil să aibă nevoie de mai mult de timp pentru a depăşi obiecţiile Comisiei.

Una dintre principalele îngrijorări ale Bruxelles-ului o reprezintă lipsa detaliilor cu privire la modul în care planul va fi gestionat, după ce va obţine aprobarea UE, precum şi consistenţa unora din reformele preconizate, inclusiv cea din sistemul judiciar, a adăugat sursa.

Cea de a doua sursă a spus şi ea că Bruxellesul vrea ca autorităţile italiene să modifice Planul naţional de redresare, ceea ce ar necesita mai mult timp, astfel că mijlocul lunii mai pare o dată mai „realistă” pentru prezentarea lui.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene nu a dorit să facă comentarii cu privire la planul Italiei dar a spus că Executivul comunitar este conştient de faptul că elaborarea planurilor naţionale de redresare este o sarcină dificilă pentru toate statele membre care în paralel trebuie să se concentreze şi pe gestionarea pandemiei de COVID-19. Chiar dacă regla generală este că planurile trebuie prezentate până la data de 30 aprilie, unele state „ar putea avea nevoie de câteva săptămâni în plus”, a spus purtătorul de cuvânt, precizând că „principala prioritate ar trebui să fie calitatea”. Purtătorul de cuvânt a mai spus că executivul comunitar este angajat într-un „dialog intens” cu toate statele membre în procesul de elaborare a planurilor lor.

România va avea la dispoziţie aproape 30 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea planului naţional. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat luna trecută că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi reorganizat pe cei şase piloni prevăzuţi de Parlamentul European şi vor continua negocierile cu miniştrii, astfel încât în perioada următoare să fie gata forma refăcută.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: