24 iulie, 2021

vaccinareMai multe regiuni ale Italiei înregistrează un adevărat boom al programărilor pentru vaccinarea anti-Covid. „Asaltul” a fost provocat de anunțul făcut joi seara de premierul Mario Draghi privind introducerea obligativității permisului de sănătate pentru cei care doresc, începând din 6 august, acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele.

A folosit cuvinte puternice și au avut efectul dorit, scrie La Stampa, preluată de Mediafax, despre declarația premierului Mario Draghi: „Trebuie să ne vaccinăm! Îndemnul la nevaccinare este invitație la moarte”.

Obligativitatea, începând cu 6 august, a certificatului verde pentru o serie de activități (de la baruri și restaurante în interior la piscine și săli de sport, cinematografe și teatre) a determinat mii de oameni să apeleze la centrele de vaccinare.


În Lombardia, de exemplu, s-au înregistrat joi 49.000 de rezervări.

„Aderarea la campania de vaccinare este în creștere, ieri au rezervat aproximativ 49.000 de cetățeni, față de 28.369 miercuri și 17.412 joi”, a anunțat ministrul sănătăţii al regiunii Lombardia, Letizia Moratti: „Pentru a răspunde noilor cereri, vor fi disponibile încă 100.000 de locuri noi pentru primele doze, de astăzi până la sfârșitul lunii august”.

Și în Piemont solicitările s-au dublat.

„Deciziile Guvernului au avut ca efect, chiar și în Piemont, dublarea efectivă a cererilor de vaccinare”, a spus președintele regiunii, Alberto Cirio.


Potrivit guvernatorului din Veneto, Luca Zaia, dacă în ultima săptămână (11-14 iulie) creșterea numărului de persoane care fac rezervare era de 6,7 mii pe zi, în ultimele două zile, Veneto a înregistrat o creștere substanțială a rezervărilor, care a atins 13.000 joi și a depășit 20.000 azi.

Cererile cresc și în Campania. Media zilnică era de 4-5 mii de rezervări, în ultimele câteva săptămâni, iar de joi a avut loc un boom, ziua încheindu-se cu 10.000 noi solicitări.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: