După raza de speranță apărută în ultimul sfert al lui 2013, când s-a consemnat un mic avans al economiei, Italia a revenit în prima jumătate a acestui an la valori negative de creștere economică. Este o evoluție care ne afectează din cauză că pensinsula de gintă latină este al doilea partener economic al României, după Germania.
Rezultatele slabe anunțate săptămâna trecut au surprins piețele internaționale, majoritatea economiștilor estimând anterior o ușoară tendință de creștere economică. Reducerea PIB în termeni reali ar face și mai dificilă tentativa de stabilizare și reducere treptată a datoriei publice a țării, situate undeva în apropierea reperului de 135% din PIB.
Pe parcursul ultimilor 12 ani, odată cu trecerea la euro, nivelul de trai al italienilor exprimat prin PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard și raportat la media UE 28 a scăzut dramatic, de la 111% în 2002 la doar 98%, adică sub media Uniunii, în 2013. De remarcat faptul că această scădere a fost continuă și a început înaintea crizei din 2008. Evoluția din prima jumătate a lui 2014 nu este de natură să creeze optimism în privința inversării acestui trend.
Reducerea de 15 puncte procentuale în 12 ani este cea mai mare după cea înregistrată de Marea Britanie ( care a ”reușit” contraperformanța de a se duce de la un confortabil 122% la doar 106%) ceea ce exclude ipoteza unei cauze clare în adoptarea euro). O asemenea eroziune a nivelului de trai se mai regăsește doar la nivelul Greciei, țară care a coborât în același interval de timp de la 90% din media UE 28 la doar 75%, traversând, însă, un vârf de 94% în 2004.
Desigur, a contat și avansul economic al noilor țări membre dar poziția relativă a economiei italiene s-a înrăutățit considerabil. Valori reduse de creștere economică nu au putut păstra țara la același nivel. Trecerea din nou în domeniul negativ produsă în 2012 a repoziționat Italia ca singura mare economie a UE aflată sub medie iar evoluția din prima jumătate a lui 2014 nu este de natură să creeze optimism în privința inversării acestui trend.
O consecință notabilă și cu efect asupra puterii de cumpărare a italienilor în ansamblu este creșterea îngrijorătoare a șomajului și revenirea lui spre valorile de la începutul deceniului, cu traversarea pragului de 10%. De la 6,5% în 2008, creșterea a fost continuă spre 10,4% în 2013, ceea ce arată incapacitatea de a creea noi locuri de muncă și constituie principala cauză a reducerii PIB.
Evoluția schimburilor cu România
Situația a afectat și schimburile economice cu România. De unde se bătea cu Germania pentru poziția de principal partener comercial al țării noastre, Italia a coborât la mare distanță de locomotiva europeană dar păstrează locul al doilea. De remarcat faptul că în 2007, la intrarea noastră în UE, Italia se situa încă pe primul loc pe segmentul exporturilor românești.
Pentru comparație, prezentăm și aceeași evoluție a ponderii în total a schimburilor comerciale cu Germania, aflată în 2007 pe locul doi în exporturile românești, după Italia. Se poate observa ușor consolidarea poziției primei economii a UE, capabilă să absoarbă produsele românești în ritmul destul de susținut de creștere a exporturilor totale și să-și amelioreze cota deținută, odată cu dezvoltarea pieței noastre interne.
În mod evident, o evoluție mai bună a economiei italiene și a puterii de cumpărare din pensinsulă ar fi antrenat și o anumită creștere suplimentară pentru România, prin prisma poziției strategice ocupate în comerțul nostru exterior de Italia. După cum, tendința de reducerea performanțelor acesteia, cu reintrarea în recesiune nu este o veste bună pentru noi.
