13 mai, 2021

UPDATE: Companiile aeriene europene își suspendă zborurile spre Tel Aviv

British Airways, Virgin Atlantic şi Iberia au anunţat joi că şi-au anulat zborurile spre Tel Aviv, în condiţiile în care mai multe companii aeriene europene s-au alăturat rivalilor americani care au decis să evite zborurile spre Israel după mai multe zile cu tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza, transmite Reuters.

De luni seara, de la începutul escaladării conflictului militar între Hamas, mişcare islamistă armată aflată la putere în Fâşia Gaza, şi Israel, în jur de 1.600 de rachete au fost trase din enclava palestiniană spre teritoriul israelian, potrivit celui mai recent bilanţ al armatei.


„Siguranţa şi securitatea colegilor şi clienţilor noştri este întotdeauna principala noastră prioritate şi vom continua să monitorizăm cu atenţie situaţia”, a anunţat joi British Airways după anularea zborurilor din şi spre Tel Aviv.

La rândul său transportatorul aerian german Lufthansa a anunţat şi el suspendarea zborurilor spre Tel Aviv. „Din cauza situaţiei actuale din Israel, Lufthansa îşi suspendă zborurile spre Tel Aviv până vineri, 14 mai”, a informat compania aeriană germană. De asemenea, compania aeriană low-cost Wizz Air a informat că zborul său pe ruta Abu Dhabi – Tel Aviv, programat pentru ziua de joi, a fost amânat pentru ziua de vineri.

Miercuri, companiile aeriene americane United Airlines, Delta Air Lines şi American Airlines şi-au anulat zborurile dinspre SUA spre Tel Aviv.

*****


Știrea inițială:

Ostilitățile dintre Israel și gruparea Hamas, cele mai violente din ultimii ani, se intensifică: Israelul a început joi să maseze trupe armate de-a lungul graniței cu Fâșia Gaza, iar organizația islamistă a continuat să lanseze rachete asupra unor localități din Israel.

Într-un nou val de bombardamente realizate joi, Israelul a distrus o clădire rezidențială cu șase etaje din orașul Gaza, în timp ce un bărbat a fost ucis de o rachetă israeliană în orașul sudic Khan Younis.

Cel puțin 72 de oameni și-au pierdut viața în Fâșia Gaza în ultimele zile, când au început ostilitățile între cele două părți, punând și mai multă presiune pe spitalele care erau deja intens solicitate de pandemia de COVID-19.

Șapte persoane au fost ucise în Israel.

Israelul a masat trupe la granița cu Fâșia Gaza și se află în „în diverse stadii de pregătire a operațiunilor terestre”, a anunțat un purtător de cuvânt al IDF (Forțele de apărare israeliene). Această mișcare aduce aminte de incursiunile armatei israeliene în teritoriile pastiniene în timpul conflictelor din 2008-2009 și 2014.

„Șeful armatei inspectează aceste pregătiri și oferă asistență”, a declarat locotentent-colonelul Jonathan Conricus, citat de Reuters.

Președintele, apel către televiziunile care prezintă linșajele din stradă: ”Opriți această nebunie!”

Îndemnurile la calm lansate de către conducători religioşi şi politici, desfășurarea de trupe de poliţie în stradă şi arestări în masă nu au contribuit la o evitare a unor revolte în mai multe oraşe arabo-evreieşti din Israel.

Televiziunea israeliană, anunță Reuters, prezintă ”cvasi linşaje” ale unor automobilişti evrei şi arabi. Un arab a fost linşat în direct la televizor, după ce a fost scos din maşină şi bătut de către o mulţime în regiunea de coastă la Bat Yam.

Transmisiunea Canalului 12 a fost întreruptă în urma unui apel telefonic al preşedintelui Reuven Rivlin, care a cerut ”să opriţi această nebunie”. ”Suntem în pericol din cauza unor proiectile lansate asupra cetăţenilor noştri şi pe străzile noastre, iar noi ne cocupăm de un război civil smintit între noi”, a reproşat televiziunii preşedintele israelian.

Minoritatea arabă din Israel, palestiniană prin moşternire, dar israeliană prin cetăţenie – care reprezntă 21% din populaţie – este urmaşa palestinienilor care au trăit în timpul dominaţiei otomane, iar apoi brtianice, după care a rămas în Israel, după înfiinţarea acestui stat în 1948.

Toate zborurile de pe aeroportul Ben Gourion din Tel Aviv au fost redirecţionate

Toate zborurile directe la Aeroportul Internaţional Ben Gourion din Tel Aviv au fost redirecţionate – până la noi ordine – au anunţat joi autorităţile aeroportuare israeliene. Avioanele urmează să fie direcţionate către Aeroportul Ramon, în apropiere de Eilat, în sudul Israelului.

De la începutul acestei escaladări militare, luni seara, între Hamas şi Israel, aproximativ 1.500 de proiectile au fost trase din enclava palestiniană către teritoriul israelian, potrivit unui ultim bilanţ al armatei israeliene.

Joe Biden a transmis ”sprijinul ferm” al SUA pentru securitatea Israel

De teamă că violențele s-ar putea transforma într-un nou conflict major, Washington-ul plănuiește să trimită un emisar pentru discuții cu israelienii și palestinienii.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a transmis sprijinul său ferm pentru securitatea Israelului și pentru „dreptul Israelului de a se apăra”, după raidurile și violențele din ultimele zile în care au fost uciși oameni în Israel și în Fâșia Gaza, în cadrul unei convorbiri pe care a avut-o cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță Casa Albă.

În paralel, Secretarul de Stat Antony Blinken a discutat cu preşedintele Mahmoud Abbas, liderul Organizației pentru eliberarea Palestinei – organizație care nu include Hamas, şi i-a cerut o încetare a tirurilor de proiectile din Fâşia Gaza către Israel.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis să „continue să lovească capacitățile militare ale Hamas” și alte grupări din Gaza. Hamas este considerată o organizație teroristă de SUA și Israel.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: