19 iunie, 2021

ebrahim raisi presedinte iran alegeriUltraconservatorul Seyyed Ebrahim Raisi al-Sadati (foto) a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur, potrivit declarațiilor unor lideri iranieni făcute înaintea anunțării rezultatelor oficiale.

Iranienii şi-au ales un nou preşedinte din primul tur al scrutinului prezidenţial de vineri, a anunţat sâmbătă preşedintele în exerciţiu Hassan Rouhani, citat de AFP, agenție preluată de Agerpres.

„Felicit oamenii pentru alegerea lor”, a declarat Rouhani într-un discurs televizat.


„Felicitările mele oficiale vor veni mai târziu, dar ştim deja cine a obţinut suficiente voturi în aceste alegeri şi cine este ales astăzi de popor’, a adăugat el, fără a menţiona numele câştigătorului.

În mesaje difuzate pe Instagram, pe Twitter sau transmise de mass-media iraniene, cei trei contracandidaţi ai lui Raissi au recunoscut la rândul lor lor victoria acestuia.

Potrivit media de stat iraniene, numărarea voturilor continua sâmbătă dimineaţă.

Şi alţi candidaţi l-au felicitat pe Ebrahim Raisi, care a fost sancţionat de SUA în 2019 după ce a fost numit de Khamenei şeful sistemului judiciar.


Sondajele sugerează că prezenţa la vot a fost scăzută, de 44%, faţă de alegerile prezidenţiale anterioare din Iran, în 2017, când s-au prezentat la urne 73% dintre persoanele cu drept de vot.

Președintele ales, un magistrat ultraconservator

Trei dintre cei patru candidaţi pentru a-i urma lui Hassan Rouhani la președinția Iranului sunt extremişti, scriu agențiile de presă internaționale.

Ebrahim Raisi, în vârstă de 60 de ani, a fost procuror mare parte din cariera sa. A fost numit în fruntea sistemului judiciar în 2019, după doi ani de când a pierdut alegerile în faţa lui Rouhani.

El s-a descris drept cea mai bună persoană pentru a lupta împotriva corupţiei şi pentru a rezolva problemele economice ale Iranului.

Totuşi, mulţi iranieni şi activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea privind rolul lui în execuţiile în masă ale prizonierilor politic din anii 1980.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: