Iranul a anunţat că a finalizat cu Rusia un contract de achiziţionare a unor avioane de luptă Suhoi Su-35, a indicat o agenţie de presă oficială, în pofida avertismentelor SUA împotriva cooperării militare între Teheran şi Moscova, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„După ridicarea embargoului ONU asupra cumpărării de arme convenţionale în octombrie 2020, Iranul a finalizat contractul pentru achiziţionarea unor avioane de luptă Suhoi Su-35”, a indicat Irna, citând reprezentanţa Republicii islamice de pe lângă Naţiunile Unite.
Agenţia nu a furnizat mai multe detalii despre contract, dar Iranul şi Rusia poartă discuţii de mai mulţi pentru livrarea către Teheran a unor avioane de luptă ruseşti.
SUA, inamicul declarat al Iranului, ameninţă cu sancţiuni grele orice ţară care face comerţ cu forţele iraniene, în special Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, plasată pe lista neagră cu organizaţii teroriste.
Paralel, Washingtonul îşi exprimă îngrijorarea faţă de „periculoasa” escaladare a cooperării militare între Iran şi Rusia, Teheranul fiind acuzat că furnizează drone utilizate în Ucraina, ceea ce Iranul dezminte.
Aparatele „Suhoi Su-35 sunt acceptabile din punct de vedere tehnic pentru Iran, iar Rusia a anunţat că este pregătită să le vândă Republicii islamice”, a anunţat Irna.
Ministrul iranian al apărării, Mohammad-Reza Ashtiani, a indicat luni că Teheranul „îşi continuă cumpărarea” de Suhoi Su-35, dar „încă nu a primit echipamentul”.
Forţele aeriene iraniene au deja în dotare circa 300 de avioane de luptă ruseşti (MiG-29 şi Su-25), chinezeşti (F-7), americane (F-4, F-5 şi F-14) şi franceze (Mirage F-1), precum şi câteva „Saeqeh”, o versiune iraniană a avionului F-5 american, potrivit experţilor.
Teheranul şi Moscova au încheiat în 2007 un contract pentru livrarea sistemului antirachetă S-300 rusesc, dar în 2010 Moscova a suspendat vânzarea, din cauza aplicării unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU împotriva programului nuclear iranian.
În 2015, cu puţin timp înaintea de încheierea unui acord internaţional asupra programului nuclear iranian, Moscova a autorizat din nou livrarea unor sisteme S-300.
Ministerul iranian al Apărării a declarat în mai 2016 că ţara sa este de acum „în posesia sistemului strategic S-300”.
***