4 iulie, 2023

Investitorii individuali au plasat ordine de cumpărare pentru 55,8 milioane de acțiuni, gradul de subscriere fiind de 475%, valoarea totală agregată ridicându-se la 6,25 miliarde lei sau 1,26 miliarde euro.

Aceasta înseamnă că la subscrierea pachetului minim de 50 de acțiuni, fiecărui client individual I se vor aloca doar 10 acțiuni, dacă tranșa de retail de 15%, din oferta făcută de Fondul Proprietatea, nu va fi majorată la 20%.

Oferta de vânzare de acțiuni Hidroelectrica a început pe 23 iunie, după ce Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința din data de 22.06.2023, prospectul aferent ofertei publice de vânzare pentru un număr de până la 78.007.110 acțiuni reprezentând 17,34% din numărul total al acțiunilor emise de Hidroelectrica – societatea emitentă.

  • Pe 5 iulie, acțiunile vor fi alocate, iar tranzacția aferentă Acțiunilor Oferite alocate va avea loc pe 6 iulie.
  • Data Decontării  va fi 10 iulie 2023, iar data de începere a tranzacționării la Bursa de Valori București va fi  12 iulie 2023.

Preţul indicativ pentru vânzarea de acţiuni Hidroelectrica (simbol bursier H2O) ar fi cuprins între 103 şi 104 lei pe unitate, faţă de cel din prospectul de listare de 94-112 lei pe acţiune, a arătat Bloomberg, care citează mai multe surse. Potrivit Bloomberg, ordinele sunt de câteva ori peste ofertă.

Închiderea la acest preț ar ridica valoarea de piață a producătorului de energie hidro la 46,7 miliarde lei (9,4 miliarde euro).

BVB a decis includerea Hidroelectrica în componența indicilor bursieri începând cu prima zi de tranzacționare a companiei la bursă, adică Hidroelectrica va face parte din indicele BET din 12 iulie.

„Perla” energeticii românești

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, prin urmare o companie vitală pentru un sector strategic implicat în siguranţa naţională. În medie Hidroelectrica asigură 30% din producţia naţională de energie electrică, cu cele 187 de centrale, cu o capacitate instalată de 6,3 GW.


Compania se extinde în alte direcții de energie regenerabilă și deja deține parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW (mii kWh).

Profitabilitatea apei

Profiturile companiei au fost de peste 1,3 miliarde de lei din 2018 încoace, anul 2022 marcând recordul de aproape 4,4 miliarde de lei, pe fondul crizei energetice.

Cea mai mare capacitate de producție este cea hidrocentrala Porțile de Fier 1, care acoperă aproape 20% din capacitatea totală a companiei cu o putere instalată de 1,2 GW (partea României) și care a fost construită între 1964 și 1972 și retehnologizată între 2000 și 2007. La mare distanță de centrala Porțile de Fier 1, urmează cele de la Lotru – Ciunget (510 MW), Retezat (335 MW), Porțile de Fier 2 (251 MW) și Vidraru (220 MW).

Hidroelectrica plasează România pe poziția a șaptea în topul celor mai mari țări producătoare de hidroenergie din  Europa, în ordinea factorului de capacitate, înaintea Franței, Germaniei și Italiei. Factorul de capacitate este raportul dintre energia produsă și potențialul la funcționarea continuă la puterea instalată.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: