România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru.
„Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii într-adevăr, dar cred că problemele cele mai mari le avem la CAS, dacă mă întrebați pe mine. Adică avem o cotă foarte mare de CAS (contribuția de asigurări sociale, n.red.) pentru salarii în timp ce pentru alte forme de venit e pur și simplu nimic, impozitare la nivelul salariului minim”, a declarat Ionuț Dumitru, întrebat despre declarațiile economistului-șef al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Hans Timmer, pe tema impozitării în România.
Prezent în România la o conferință, Hans Timmer a afirmat că sistemul fiscal românesc ar trebui reconstruit în conformitate cu noile coordonate ale economiei moderne, astfel încât inegalitățile să se diminueze și să de evite marile probleme fiscale ale asigurărilor sociale.
„Nu venim cu recomandări specifice, dar guvernele şi societăţile vor trebui să regândească reglementările existente pe piaţa muncii, să le facă mai flexibile, ca să pregătim toată societatea pentru ce va urma. Nu poţi să rămâi cu reglementările din economia veche, de până acum“, a subliniat Hans Timmer.
Sistemul de taxare a pieţei muncii, a susţinut Hans Timmer, ar trebui regândit „în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă”