12 iunie, 2020

Restructurarea aparatului bugetar, despre care PNL a vorbit încă de la preluarea guvernării, a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, dar va fi necesară, în condițiile în care România a avut cheltuieli mari pentru a preveni criza economică, iar deficitul bugetar va trebui redus, a spus la Digi24 Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

„Numărul celor angajați în sectorul public în noiembrie 2019 era de 1,3-1,4 milioane. E în continuare la același nivel. A apărut criza sanitară COVID, a fost nevoie ca Guvernul să se concentreze pe alte priorități, pentru salvarea vieții și sănătății populației și acest lucru s-a făcut și cu un necesar de resurse financiare și umane suplimentar”, a spus Ionel Dancă la Digi24.

„Acest obiectiv al restructurării aparatului bugetar și al reducerii nu numai că este absolut necesar, el va fi făcut. Având în vedere necesarul de cheltuieli bugetare are a crescut enorm ca urmare a cheltuielilor făcute cu criza sanitară și a cheltuielilor făcute pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor, veniturile, toate măsurile de sprijin pe care le-am adoptat în această perioadă, vor reclama în perioada următoare, pentru anul următor, o ajustare a deficitului bugetar care trebuie făcută inclusiv prin restructurarea aparatului bugetar”, a adăugat el.

La finalul lunii decembrie 2019, premierul Ludovic Orban anunţa că după 1 ianuarie va fi făcut un audit al structurilor guvernamentale.

”Vrem să operăm o amplă restructurare, – pentru că toată lumea se sperie de restructurare -, o reducere a numărului de entităţi, de comasare sau chiar de desfiinţare, unele dintre activităţi să le derulezi în parteneriat cu entităţi ale societăţii civile pentru că sunt multe activităţi care pot fi delegate în cazul unui parteneriat public-privat sau al unui contract de delegare”, spunea la acel moment Ludovic Orban.

Tema nu a mai fost aprofundată oficial, iar după apariția crizei coronavirus ministrul de Finanțe, Florin Câțu, asigura în luna aprilie: ”În acest moment nu luăm în calcul reducerea angajaților la stat”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.”Acest obiectiv al restructurarii aparatului bugetar si al reducerii nu numai ca este absolut necesar, el va fi facut”.Iata o mostra de necunoastere a notiunii de RESTRUCTURARE, inteleasa strict „cantitativ”, adica reducere a personalului neproductiv – cum este perceput bugetarul de catre repetentii liberali ai „economiei dezvoltarii”!
    Salvarea vietii si sanatatii populatiei s-a facut „si cu un necesar de resurse financiare si umane suplimentar” – recunoaste PNLiberal prin vocea purtatorului de cuvint!
    Ceea ce nu pricepe PNLiberal, este ca o dezvoltare industriala rapida, ca urmare a unui proiect de tara cu acest obiectiv – solicita ACEEASI suplimentare DE PERSONAL BUGETAR!
    2.Un proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii ar atrage cca. 25 de miliarde de Euro anual investitii industriale, la cota de competitivitate economica catre indicele 20 al tarilor dezvoltate, la care necesarul de bugetari ar deveni insuficient pentru a sustine administrativ procesul respectiv!
    Restructurarea clasei bugetare este inexistenta in mintea liberala, care n-o intelege drept CALITATIVA, adica ca producind bunuri publice de inalta calitate si performanta, care sa sustina dezvoltarea industriala.
    Restructurarea este inteleasa si va fi aplicata de PNLiberal doar ca reducere a numarului de bugetari, deoarece NU are criterii economice – adica modul de lucru si performanta bugetarului ca aport la dezvoltare, prin bunele servicii administrative, legislative, juridice, educative, sanitare, etc. masurate matematic!
    Fara proiectul de tara care sa creieze un climat de competitie si sa impuna raspunderi personale pentru rezultatele economice ale primariei, administratiei publice, scolii pentru calitatea fortei de munca etc., unicul criteriu de evaluare si promovare a bugetarului ramine apartenenta la partid!
    Asa ca cine nu-i membru sau n-a trecut la PNL, la reducere cu ei!
    3.De retinut pentru PNL: notiunea de „restructurare” este o expresie (MANTRA) de ocolire a explicarii unui proces de schimbare, pe care nu-l intelege vorbitorul de fata!
    In zona proiectului de tara, restructurarea este un proces asemanator celui din informatica, prin care in functionarea unui proces sistemic – cum este cel bugetar – se introduce un SOFT de schimbare/constringere institutionala, in urma caruia domeniul respectiv produce „bunuri publice” de calitate”.Aceasta constringere spre o schimbare pozitiva este posibila numai in cadrul unei schimbari economice-sociale majore.Numai aici bugetarii primesc indatoriri si obligatii concrete, evaluabile pentru promovare ori plecarea din sistem, iar inafara unei dezvoltari economice rapide, bugetarii nu au atributii pe baza carora sa fie evaluati obiectiv. Evaluarea in stadiile de stagnare economica ca acum, au la baza apartenenta la partid, grup sau clan de interese, fara legatura cu interesele natiunii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: