7 septembrie, 2021

„Faptul că astăzi vorbim de lipsa de resurse și neplata salariilor medicilor din centrele de vaccinare se datorează exclusiv iresponsabilității premierului Cîțu”, a acuzat marți Ioana Mihăilă, după ce și-a depus demisia din funcția de ministru al Sănătății.

„Nu înţeleg cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile. Foarte bizar acest lucru… Eu vă spun că de fiecare dată când Ministerul Sănătăţii a cerut, a primit”, a declarat premierul Florin Cîțu, în urmă cu trei zile, la Timișoara.

Printre altele, la această afirmație s-a referit Ioana Mihăilă în bilanțul celor mai puțin de cinci luni în care a condus Ministerul Sănătății, explicând din nou că replicile premierului sunt neadevărate și că ea l-a înștiințat de cel puțin două ori, printr-o adresă și printr-un memoriu, că bugetul ministerului pentru activități esențiale s-a epuizat.


De asemenea, MS a transmis Ministerului Finanțelor o HG pentru asigurarea de fonduri destinate vaccinului tetravalent, însă proiectul i-a fost returnat fără aviz.

Premierul i-a promis însă, de mai multe ori, că vor fi alocați bani la rectificarea bugetară.

Pentru a supraviețui până atunci, Ioana Mihăilă a explicat că, „din iunie până în august am făcut transferuri între mai multe programe pentru a putea asigura nevoile stringente ale pacienților”. „Am mutat banii pentru trimestrele III și IV pentru centrele de vaccinare (…) Prim-ministrul a avut detaliat necesarul de bani pentru fiecare capitol bugetar”, a adăugat ea, răspunzând altor acuzații ale premierului.

Însă nu orice permutare este permisă între capitolele gestionate de minsiter a mai spus fostul ministru: „Pentru personalul pentru vaccinare i-am spus că e nevoie de suplimentare. MS nu a putut redistribui fonduri din alte articole bugetare, pentru că Legea bugetului prevedea un plafon”.


„Într-o adresă din 28 aprilie i-am prezentat situația financiară – că nu sunt suficienți bani pentru centrele de vaccinare, pentru programele de sănătate. În privința salariilor personalului medical, i-am atras atenția că numărul de medici și asistenți a crescut. Am expliucat că în ceea ce privește programele de sănătate, care includ vaccinarea anti-COVID, vaccinurile pentru copii, tratamentul pentru TBC și HIV, a fost informat că mai era nevoie de 620 de milioane de lei pentru a ajunge la nivelul anului 2020″, a declarat Ioana Mihăilă.

Cele 240 de milioane de lei alocate pentru marii arșii alocate sunt insuficiente, a mai explicat fostul ministru, dar premierul nu ar fi oferit niciodată o soluție, amânând totul pentru momentul rectificării bugetare.

Progrese realizate pentru construcţia spitalelor regionale:

  • la Iaşi, contractul de finanţare în valoare de 250 de milioane de euro a fost semnat cu Banca Europeană de Investiţii în aprilie. Contractul de proiectare tehnică este pregătit pentru semnare luna septembrie anul acesta;
  • la Cluj, contractul de finanţare se va semna în luna octombrie, iar în noiembrie se semnează contractul de proiectare (305 milioane de euro);
  • la Craiova, contractul de finanţare se va semna în 2022, iar în decembrie se semnează contractul de proiectare (298 milioane de euro)

De asemenea, au fost deblocate proiectele de construire a celor trei centre de mari arşi: de la Timişoara, de la Târgu Mureş şi de la Bucureşti.

Sănătatea în PNRR:

În ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta „Sănătate” are un buget de 2,85 de miliarde de euro: 1,95 de miliarde pentru infrastructura spitalicească; 400 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului de sănătate; 275 de milioane de euro pentru infrastructura medicală pre-spitalicească.

„Aprobarea PNRR este în linie dreaptă, versiunea finală, la care am lucrat împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a fost transmisă chiar vineri, 3 septembrie, Comisiei Europene – aprobarea fiind preconizată pentru această lună”, a spus ministrul.

Despre reformele din Sănătate 

La capitolul reforme, în ceea ce priveşte spitalele, ministrul a susţinut că:

  • a creat cadrul legal pentru înfiinţarea consorţiilor medicale, cu scopul de a eficientiza activitatea administrativă şi medicală a acestor asocieri de spitale
  • a introdus în legislaţie criterii pe care membrii consiliilor de administraţie ale spitalelor trebuie să le îndeplinească
  • consiliile de administraţie au primit responsabilităţi suplimentare: de monitorizare a achiziţiilor directe, de contractare de servicii de audit extern
  • a creat „cadrul legal” pentru plata în funcţie de indicatori de performanţă şi calitate pentru spitalele publice.
  • a demarat concursurile pentru managerii de spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii
  • a aprobat legislaţia pentru organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru managerii generali din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene
  • în iunie a fost organizat concursul pentru ocuparea posturilor de conducere (vicepreşedinte ştiinţific şi vicepreşedinte administrativ) la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) – pentru prima dată de când a fost publicată legea de organizare şi funcţionare a ANMDMR în 2019, care prevede în mod expres modalitatea de ocupare a acestor posturi
  • a „creat baza legală” pentru înfiinţarea Registrului Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, o platformă electronică în administrarea Ministerului Sănătăţii care va furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane în sănătate.

Măsuri pentru îmbunătățirea accesului la medicamente:

  • lista medicamentelor esenţiale, în total aproximativ 1.000 de medicamente. Pe listă se regăsesc medicamente esenţiale din programul naţional de oncologie, cele necesare pentru boala Wilson, pentru diabet, precum şi pentru bolile endocrine;
  • dezvoltarea Sistemului Electronic de Raportare (SER), principalul mecanism de monitorizare a pieţei medicamentului din România;
  • reglementarea, pentru prima dată în România, în august, a punerii pe piaţă a medicamentelor autorizate în UE şi necesare pentru acoperirea unor nevoi de sănătate publică, printr-o procedură rapidă şi simplificată;
  • deblocarea aprovizionării cu medicamente pentru nevoie speciale şi introducerea unei proceduri clare de selecţie pentru solicitanţii de autorizaţii, având ca prim criteriu timpul de punere pe piaţă a medicamentului (scopul este asigurarea de stocuri adecvate şi continue pe toată durata de valabilitate a autorizaţiei);
  • crearea cadrului pentru evitarea întârzierilor în aprobarea studiilor clinice şi pentru aprobarea punerii pe piaţă a medicamentelor de uz uman. Până acum, Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România nu s-a putut întruni timp de 2 ani din cauza unei inadvertenţe legislative.

Măsuri pentru gestionarea pandemiei:

  • schimbarea modului de abordare privind organizarea spitalelor care asigură asistenţa medicală atât pacienţilor COVID-19, cât şi celor non-COVID prin organizarea de circuite mixte
  • pentru pregătirea în faţa valului 4, spitalele au depus Planuri de rezilienţă care prevăd creşterea numărului de paturi ATI şi paturi pe secţii pentru pacienţi COVID în cazul creşterii incidenţei
  • solicitarea către DSP-uri de publicare a planurilor judeţene faţă de recrudescenţa COVID, verificarea şi asigurarea unui stoc suficient de materiale de protecţie sanitară
  • modificarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2
  • crearea cadrului legal pentru testare rapidă în farmacii pentru diagnosticul infecţiei cu SARS-CoV-2 şi distribuirea de teste gratuite în farmacii
  • crearea cadrului legal pentru ca un număr semnificativ de persoane să poată fi imunizate de către medicul de familie la domiciliu. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice poate începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: