27 ianuarie, 2012

Ioan Oltean și premierul Emil Boc

Actualul guvern va trebui să cadă, dacă, în termen de o lună, nu va veni cu soluții pentru rezolvarea problemelor populației, reclamate și la protestele din ultima perioadă, a declarat, vineri, la Bistrița, secretarul general al PDL, ioan Oltean.

”Iată că populaţia a venit şi a tras un semnal de alarmă extrem de puternic: opriţi-vă, ajunge, am ajuns la maximă suportabilitate. Şi aici guvernul trebuie să înţeleagă acest lucru şi să găsească soluţii de rezolvare a problemelor, pentru că altfel nu există decât o singură soluţie – plecarea Guvernului. Este clar, dacă guvernul nici acum nu realizează care sunt dificultăţile ţării şi nu se apleacă cu mai multă atenţie asupra soluţiilor ce se impun, aceea e soluţia, care v-o spune strada”, a spus deputatul PDL.

”Eu cred că cam într-o lună de zile – zic aşa la întâmplare, nu e un termen pe care eu mi l-aş asuma cu certitudine – Guvernul ar trebui să vină în faţa populaţiei cu un set de măsuri care să ducă la rezolvarea în mare parte a problemelor cu care se confruntă ţara”, a completat secretarul general al principalulșui partid de guvernare.


În context, șeful PDL Bistrița-Năsăud a recunoscut că măsurile Executivului nu au condus la creșterea bunăstării populației.

”Este adevărat – şi acesta este lucrul cel mai grav – că toate măsurile pe care guvernul le-a luat, măsuri de criză peste care s-au pus măsuri de modernizare a ţării, n-au adus până în acest moment un plus în buzunarul cetăţeanului, un plus de mâncare în farfuria cetăţeanului”, a spus el.

Deputatul democrat-liberal a mai afirmat că PDL riscă să nu mai intre în parlament la viitoarele alegeri legislative, din cauza măsurilor nepopuliste.

”Noi nu suntem adepţii măsurilor populiste. Dacă eram adepţii măsurilor populiste, nu ajungeam aici. Noi ne-am riscat şi în continuare ne riscăm existenţa noastră sau prezenţa noastră în parlament”, a susținut Ioan Oltean.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: