După trei ani de pauză, ediția cu numărul 15 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se deschide, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo, scrie Agerpres.
„Peste 400 de evenimente, de la lansări de carte şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive pentru copii îi aşteaptă pe cititorii dornici să participe la un salon de carte lipsit de restricţiile din ultimii doi ani.
Evenimentele pentru copii vor fi vedetele primei zile a Bookfest, 1 iunie, printr-o fericită coincidenţă atunci serbându-se şi Ziua Copilului”, anunţă Asociaţia Editorilor din România (AER), instituţia care organizează evenimentul.
Zeci de mii de titluri cu reduceri spectaculoase faţă de preţul de copertă, lansări de carte în prezenţa autorilor, evenimente pentru copii, dezbateri şi mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive – acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Bookfest 2022.
„Sunt trei ani de când lumea editorială aşteaptă să se întâlnească cu publicul fără restricţii, în ambianţa elegantă şi primitoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Vă aşteptăm, aşadar, la primul eveniment de amploare al culturii scrise din 2022, o sărbătoare a cărţii care vine după o absenţă atât de îndelungată şi care sper să ne arate că normalitatea încă mai este posibilă”, a declarat preşedintele AER, Grigore Arsene.
Invitatul de onoare al acestei ediţii este Japonia, care le propune iubitorilor de carte un program complex: de la lansări şi dezbateri pornind de la romane clasice ale literaturii japoneze până la evenimente culturale conexe.
„Ediţia din acest an a Bookfest va transcende distanţa geografică dintre Japonia şi România şi, timp de cinci zile, va permite publicului vizitator să se bucure din plin de lumea literaturii şi culturii japoneze”, a declarat ambasadorul Japoniei în România, Hiroshi Ueda, citat în comunicat.
Invitaţi speciali vor fi scriitori japonezi şi autori de cărţi despre Japonia, care îi vor ghida pe cititori prin lumea creaţiilor lor. La standul Japoniei îi aşteaptă, de asemenea, şi o gamă variată de evenimente legate de diferite aspecte ale culturii japoneze: de la manga, care are o tradiţie îndelungată în Japonia, fiind la fel de populară ca literatura, până la istorie şi artă.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: 10,00 – 20,00 pentru zilele de miercuri, joi şi duminică (1, 2 şi 5 iunie), respectiv 10,00 – 21,00, pentru zilele de vineri şi sâmbătă (3 şi 4 iunie).