21 martie, 2011

Parlamentul European va lansa o investigaţie, în urma informaţiilor apărute duminică în presa britanică, potrivit cărora trei europarlamentari, printre care şi Adrian Severin (PSD/S&D), s-au declarat dispuşi ”să-şi vândă serviciile”, pe bani, unor jurnalişti sub acoperire, însă eurodeputatul român a negat acuzaţiile.

”Acuzaţiile făcute de publicaţia The Sunday Times sunt grave şi Parlamentul European le ia în serios. Aşa cum vicepreşedintele PE Diana Wallis a anticipat în articol, Parlamentul a lansat acum o investigaţie privind aceste acuzaţii pentru a stabili cum s-au petrecut faptele integral. Materialul din investigaţia The Sunday Times este transmis Parlamentului European pentru a fi analizat atent”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului de presă al PE, Jaume Duch.


În funcţie de concluzii, Parlamentul European va acţiona rapid pentru a lua toate măsurile necesare, a menţionat, la rândul ei, eurodeputatul Diana Wallis, vicepreşedintă a PE, citată de site-ul agenţiei AGERPRES.

”Parlamentul European nu poate accepta disfuncţionalităţi de natura celor presupuse de articolul în cauză şi va face tot ce este necesar pentru a se asigura că această chestiune este tratată rapid şi corect’”, a completat vicepreşedinta PE.

Jurnaliştii de la publicaţia britanică Sunday Times s-au dat drept lobby-işti şi au oferit diverse sume de până la 100.000 de euro europarlamentarilor socialişti Adrian Severin (România), Zoran Thaler (Slovenia) şi popularului european Ernst Strasser (Austria), cerându-le acestora să depună, în schimb, o serie de amendamnte la proiecte de legislaţie europeană.

Adrian Severin a trimis un mesaj falşilor lobby-işti: ”Numai pentru ca să vă aduc la cunoştinţă că amendamentul pe care îl doriţi a fost depus la timp”. Întradevăr, amendamentul fusese depus, dar de către un alt europarlamentar român, Sebastian Bodu, de la partidul rival socialiştilor – PDL – PPE.


Puţin mai târziu, Severin le-a trimis şi o factură pentru ”servicii de consiliere”, în valoare de 12.000 de euro.

Slovenul Zoran Thaler a prezentat şi el un amendament şi a solicitat apoi ca banii să-i fie depuşi în contul unei societăţi cu sediul la Londra.

După ce ”The Sunday Times” a dezvăluit identitatea celor trei aşa-zişi lobby-şti, Severin a susţinut că nu a făcut nimic ilegal, iar celialţi doi europarlamentari au spus că ştiau încă de la început că era o acţiune a unor ziarişti şi că ei au vrut doar să vadă până unde va ajunge demersul jurnaliştilor.

Austriacul Ernst Strasser, membru al grupului PPE, fost ministru de Interne al Austriei, şi-a prezentat duminică demisia, la câteva ore după publicarea articolului din ziarul britanic.

Severin îşi motivează nevinovăia prin faptul că nu el a depus amendamentul cerut de lobby-işti

În urma dezvăluirilor din Sunday Times, Adrian Severin a subliniat că nu el a depus amendamentul solcitat de falşii lobby-işti şi i-a acuzat pe jurnaliştii britanici că au scos din context faptele, conducând astfel opinia publică la concluzii greşite.

”Ne aflăm în faţa unei acţiuni de denigrare şi de defăimare atât a persoanei mele, cât şi a Parlamentului European ca instituţie. Această operaţiune montată cu încălcarea tuturor regulilor deontologiei jurnalistice şi cu folosirea unor sume apreciabile de bani nu a urmărit lămurirea modului în care europarlamentarii lucrează, ci manipularea şi provocarea unor parlamentari la gesturi şi exprimări care, scoase din context, pot conduce la orice fel de concluzii, numai la adevăr nu”, a susţinut Severin.

El a explicat că falşii lobby-şti i-au oferit un contract de membru în Consiliul de experţi internaţionali al unei firme britanice, în condiţiile în care se preciza că statutul său este acela de consultant politic, nu de salariat sau de asociat.

”Este exact ceea ce se face de regulă şi ceea ce am făcut eu fără ca prin aceasta să se vină în contradicţie cu niciuna din obligaţiile şi îndatoririle mele de parlamentar. Asemenea servicii sunt întotdeauna remunerabile ca orice servicii profesionale acordate de experţi. În ceea ce priveşte faptul că, profitând de relaţiile care începeau să se lege pe baza contractului negociat, reprezentanţii firmei respective au solicitat şi îndeplinirea unor proceduri parlamentare constând în depunerea unui amendament la un anumit raport. Faptul este că nu am dat curs unei asemenea cereri şi nu am depus un asemenea amendament”, a arătat eurodeputatul român.

În context, social-democratul a susţinut că nu a aşteptat şi nu a primit vreo plată în schimbul depunerii de amendamente.

”În ceea ce priveşte depunerea unor asemenea amendamente, nu am avut în vedere, nu am aşteptat şi nu am acceptat şi nu am primit niciun fel de plată”, a spus Severin.

El a pus articolul din ziarul britanic pe seama unor presupuse interese care se opun declaraţiilor sale politice şi a subliniat că aşteaptă rezultatele anchetelor din PE.

Cum a ajuns Sebastian Bodu în afacerea ”amendamentul”?

Eurodeputatul PDL Sebastian Bodu a explicat, pe blogul lui, că fusese contactat de asistenta lui Adrian Severin, care îi trimisese pe e-mail propunerea de a depune amendamentul solicitat de jurnaliştii britanici.

Bodu susţine, însă, că nu Severin l-a convins să depună amendamentul, ci el l-a formulat din proprie convingere.

” Adrian Severin nu m-a convins, nu am îmbrăţişat nimic, ci era pur si simplu poziţia mea, adică o poziţie corectă. Că e aşa poate să spună orice absolvent de ASE-Finanţe/Bănci care a fost cât de cât pe la şcoală şi înţelege cum se lichidează o investiţie. Acest lucru i l-am spus în 30 de secunde în aeroport, după ce primisem cu o zi înainte amendamentul de la asistenta lui (pe e-mail). De ce le-a spus Adrian Severin celor de la Sunday Times că a durat muuult până să <găsească> pe cineva care să îmbrăţişeze ideea? Intrebaţi-l pe el. Eu bănuiesc de ce…”, a afirmat Bodu.

Amendamentul cerut de reporterii britanici se referea la majorarea de la o săptămână la patru săptămâni a termenului până la care fondul de garantare naţional trebuie să le achite compensaţii deponenţilor unei bănci aflate în insolvenţă.

”De ce reporterii de la Sunday Times au ales ca momeală amendamentul cu termenul de o săptămână-patru săptămâni? Legislaţia actuală a Marii Britanii prevede în prezent un termen de o săptamână ptentru plata compensaţiilor către deponenţii unei bănci intrate în insolvenţă. Pentru că termenul este evident imposibil de respectat, din cauza ca banii respectivi nu se află într-un seif al Fondului de garantare, ci sunt investiţi în diverse instrumente financiare, lichidarea acestor instrumente şi transformarea lor în cash presupune o perioadă de timp mai lungă. De aceea, deponenţilor britanici li se eliberează în termen de o săptămână un cec cu scadenţa la…o lună”, a explicat Bodu, care, anterior, a condus Fiscul din România.

”În momentul in care a apărut propunerea cu reducerea termenului de o luna la o săptămână, în legislaţia europeană, Marea Britanie a luat foc. Aşa au aflat cei de la Sunday Times că este posibil ca termenul de o săptămână să pice, pentru că e o aberaţie. Si atunci au redactat un amendament în acest sens şi s-au dus cu el la Severin şi la alţii”, a mai explicat eurodeputatul PDL/PPE, pe blogul său.

Liderul S&D propune suspendarea lui Severin şi a slovenului Thaler, dacă se dovedesc acuzaţiile

Liderul socialiştilor europeni din Parlamentul European (S&D), Martin Schulz, a anunţat, duminică, că a cerut o întâlnire cât mai curând posibil cu europarlamentarii membri ai grupului Adrian Severin (România) şi Zoran Thaler (Slovenia), informează AFP, citată de AGERPRES.

”Vom trage, apoi, consecinţele necesare şi adecvate. În cazul confirmării acuzaţiilor, în opinia mea, ar fi vorba de ceva incompatibil moral cu regulile grupului nostru, chiar dacă ar fi ceva legal”, a spus Schultz.

Eurodeputatul german a subliniat că, în cazul în care s-ar confirma acuzaţiile din The Sunday Times, ar ”propune suspendarea” din funcţii a celor doi europarlamentari socialişti.

”Nu poate fi utilizat un mandat socialist pentru pentru apărarea societăţilor private şi a intereselor lor”, a afirmat liderul S&D.

La rândul ei, europarlamentarul român Monica Macovei (PDL/PPE)  a cerut demisia eurodeputatului social-democrat Adrian Severin, şi sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cazul acestuia, după acuzaţiile aduse de publicaţia The Sunday Times.

„Cer demisia imediată a lui Adrian Severin din Parlamentul European. Dacă nu îşi dă demisia, aştept ca Victor Ponta şi conducerea PSD să îl excludă din partid şi să-şi ceară iertare pentru faptele acestuia”, a afirmat Macovei, duminică, pe blogul ei.

Democrat-liberala susţine că, „fiind cetăţean român, Adrian Severin se supune legii penale române”, iar „Direcţia Naţională Anticorupţie trebuie să declanşeze cercetarea penală în legatură cu acuzaţiile de corupţie relatate de The Sunday Times”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: