6 februarie, 2020

Majoritatea specialiștilor în probleme de constituționalitate, inclusiv fostul președinte al CCR Augustin Zegrean, susțin că nepublicarea a celor 25 de OUG adoptate în ședința de marți a Guvernului nu împiedică intrarea lor în vigoare pe motiv că nu au fost publicate în Monitorul Oficial înainte de demiterea Guvernului Orban.

Problema este dacă acestea respectă Constituția (de ce era urgentă reglementarea circulației pe drumurile publice, de exemplu) și principiul cooperării loiale între instituții, atrag atenția specialiștii în domeniu, inclusiv Avocatul Poporului, care ia în calcul atacarea lor la CCR.

(Citiți și: ”Record de record: 25 de OUG adoptate de Guvernul Orban într-o singură ședință, în ajunul moțiunii de cenzură”)

Avocata Elenina Nicuț a explicat pentru cursdeguvernare.ro că legea fundamentală interzice doar unui guvern interimar adoptarea OUG-urilor. Cele 25 de ordonanțe au fost însă adoptate marți, când Cabinetul Ludovic Orban era în funcțiune.


Condiționările din Constituție vizează intrarea în vigoare, dar fără legătură cu situația politică în care se află acum România.

Articolul 115 din Constituție menționează:

(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Cele 25 de ordonanțe au fost însă adoptate și, deși nu au fost înregistrate la Parlament, implicit nu au fost publicate în Monitorul Oficial, asta nu înseamnă că Parlamentul poate refuza înregistrarea și Monitorul publicarea.


În opinia fostului judecător CCR Toni Greblă, ordonanțele de urgență adoptate de guvernul Orban marți seară nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial:

Nu mai pot fi publicate, deoarece Guvernul după această dată nu mai poate să ia nicio decizie cu privire la o ordonanță de urgență sau alte măsuri, altele decât interesează administrarea curentă a treburilor țării.

Guvernul interimar nu mai are atribuții legate de publicarea în Monitorul Oficiala actelor normative și că niciun angajat din structura Secretariatului General al Guvernului nu va accepta să publice acte normative care au ieșit din cadrul constituțional reglementat de lege, a mai explicat Toni Greblă, pentru Mediafax .

Ludovic Orban recunoaște indirect că unele OUG nu aveau toate avizele

Unele acte nu aveau la data adoptării toate avizele necesare, a spus inclusiv Renate Weber, care conduce instituția Avocatul Poporului, fapt ce va ridica o problemă atunci când PSD va sesiza CCR, așa cum a anunțat că va face.

PSD are posibilitatea de a contesta la CCR înregistrarea actelor, acuzând un conflict de natură constituțională între instituții, și poate cere lămuriri privind speța ivită.

Premierul Ludovic Orban a recunoscut indirect, într-un inetrviu acordat Digi24, că există OUG care nu aveau nici miercuri toate avizele, dar nu a confirmat cifrele vehiculate de parlamentari ce au votat moțiunea de cenzură:

Adoptarea ordonanţelor de urgenţă se face şi fără avizul Consiliului Legislativ. Ele toate se duc la Consiliul Legislativ.

Evident că ordonanţele se aprobă sub rezerva includerii observaţiilor Consiliului Legislativ. Asta-i aşa, să mai facă cineva puţină tevatură. (…) Nu ştiu de unde are informaţiile Ponta. Până la urmă toate ordonanţele vor avea avizele necesare pentru a putea fi publicate în Monitorul Oficial.

Guvernul Orban a fost demis miercuri, de parlament, la trei luni de la învestirea sa. Moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată cu 261 de voturi, cu 28 peste numărul necesar pentru demiterea guvernului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: