Servicii cum ar fi cloud-ul și securitatea IT au o rată de adopție încă mică în România în comparație cu alte țări, și acest lucru este o consecință a faptului că încă se pune accentul pe hardware și nu pe servicii.
Multe companii sunt încă insuficient digitalizate, însă la resurse umane înalt calificate în ITC Romania stă foarte bine, explică – pentru cursdeguvernare.ro – Timos Tsokanis (foto), Director Executiv Tehnologia Informației Telekom România și Director Executiv Interimar Operațiuni și Tehnologie.
***
cursdeguvernare.ro : Se vorbește mult despre stadiul în care sa flă România în ce privește agenda digitală europenă – dar unele chestiuni sunt clișeizate. Dincolo de aceste clișee: cum vedeți Dvs. aceste probleme și dacă se poate, să vorbim și despre provocările foarte concrete ale pietei de telecomunicații din România.
Timos Tsokanis : Piața românească este încă în stadiul inițial de crestere în ceea ce privește ICT. De exemplu, vedem că se pune accentul mult mai mult pe hardware decât pe servicii, și acesta este întotdeauna un semn de imaturitate. Oamenii direcționează mai multe investiții în hardware decât în servicii așa că valoarea adăugată este mai mult pe achiziționarea unui lucru decât în integrare.
Pe de altă parte, în totală contradicție cu ceea ce am spus mai devreme, este că aici există o competiție crâncenă pentru resurse.
În România, multe companii au centre de servicii care deservesc și alte țări și acest lucru pune multă presiune pe recrutarea, motivarea și reținerea personalului talentat în industria ICT. Devine din ce în ce mai scump să faci asta, și dezavantajul este că începe să se estompeze competiția. Există multe contradicții pe piața românească.
România e o țară care are cea de-a treia cea mai ridicată viteză de internet din lume, după Japonia și Singapore, dar este ultima dintre țările din OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în ceea ce privește penetrarea internetului. Acest lucru este foarte contradictoriu.
În anumite zone nu există internet în timp ce în altele este foarte rapid și la prețuri extrem de mici, cele mai mici din Europa după Lithuania.
cursdeguvernare.ro : Dacă ne uităm la indicatorii Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală pentru România, competențele digitale ale populației nu sunt foarte bune…
Timos Tsokanis : Nu sunt de acord cu asta. În ceea ce privește competențele, această țară are o bogătie extraordinară oferită de universități.
În mod tradițional, sistemul educațional din România a fost foarte puternic chiar și în timpurile comuniste și s-a menținut așa prin școli speciale, studenții participă în multe competiții internaționale. Nu vezi asta în multe țări și nu vezi asta în multe alte țări care au o istorie scurtă în sistemul capitalist.
Știu că România este în urmă în ce privește investițiile, dar aceasta are de-a face cu GDP-ul țării. În schimb, în ceea ce privește mentalitatile și know-how-ul, este dovedit că din ce în ce mai multe companii fac centre de servicii în Romania care servesc clienții sau alte părți din organizația lor din toată lumea.
Pe de altă parte, fiiind ultima țară din OECD în ceea ce privește penetrația internetului în rândul populației, acest lucru este și o oportunitate pentru că e mult loc de creștere.
Dacă economia merge la fel de bine ca astăzi- și nu merge deloc prost dacă o comparăm cu restul Europei- imaginați-vă cât de mult se poate accelera dezvoltarea dacă investițiile în această zonă cresc în România.
cursdeguvernare.ro: Ce tip de investiții ar fi necesare în această dezvoltare?
Timos Tsokanis : Investițiile pot fi de diferite tipuri, infrastructură ca centrele de date, care sunt conectate de telecomunicații și bineînțeles hardware.
Dar din punctul meu de vedere, nu aceste lucruri vor face diferența ci serviciile, adică integrarea tuturor acestora către un scop final pentru a fi folosit de o companie.
O companie mică ce dorește să concureze în ceea ce astăzi a devenit un mediu internațional – și să nu uităm că România este una din țările care au cel mai mare număr de companii care creează sooftware pentru gaming – pentru a-și pune afacerea pe picioare au nevoie de infrastructură.
Achiziția acestor servicii – de exemplu instalarea propriului centru de date, serviciu de telefonie și mail – acest lucru va lua timp și costuri. Deci dacă ai provideri care pot oferi asta ca serviciu fără să te îngrijorezi și să faci lucrul ăsta la un cost optim, asta îți oferă instrumentele să începi businessul mai devreme și să ai mai repede venituri.
Cele mai multe startupuri mor în perioada de incubație în toată lumea, pentru că subestimează costurile și timpul de instalare și de obicei rămân fără bani. Este foarte important să aibă un partener care să se ocupe de asta și să se concentreze pe businessul de bază.
cursdeguvernare.ro : Vorbind de acest lucru, România are una din cele mai mici rate de penetrare a tehnologiei cloud…
Timos Tsokanis : Da, România este una din țările cu cea mai joasă penetrare de cloud, cred că este în jur de 5 la sută, în timp ce la nivel internațional vorbim de o adopție care este de 2 sau chiar 3 ori mai mare.
Acest lucru este cauzat și de ceea ce am spus la început, că mulți se concentrează pe hardware. Aici intervin companiile, ca noi, ca Telekom România, care doresc să schimbe mentalități, așa încât oamenii să înteleagă că deși ei nu pot atinge fizic un server, acest lucru nu înseamnă că datele lor nu sunt protejate.
Da, există rezerve, dar cred că pe măsură ce mai mulți clienți văd beneficiul de costuri pe care îl pot scoate din asta, se va merge din ce în ce mai mult în această direcție.
cursdeguvernare.ro : Cum ar afecta o adopție mai mare a cloud-ului economia țării?
Timos Tsokanis : Cred că adevăratul potențial care poate diferenția România ca țară nu este în segmentul high-end, ci în celălalt capăt al spectrului B2B.
Vorbim de toate farmaciile, de toate firmele de dezvoltare, de toate firmele de consultanță, vorbim de toate IMM-urile unde adopția poate fi mult mai rapidă pentru că tot ce trebuie să lupți este tendința umană de a simți că ai pierdut controlul.
În sectorul public s-a acordat mai multă atenție harware-ului, decât să se construiască pe el
cursdeguvernare.ro : Cum vedeți implementarea tehnologiei cloud în sectorul public?
Timos Tsokanis : Sectorul public a fost în mod istoric dominat de “mutarea cutiilor,” deci s-a acordat mult mai multă atenție hardware-ului decît ceea ce se poate construi pe el. Acesta nu e un lucru ușor de schimbat peste noapte. Beneficiile sunt exact aceleași și chiar mai mult de atât, pentru că statul are o tendință de a face lucrurile într-o manieră mai puțin optimă comparativ cu sectorul privat.
Deci cred că potențialul de a face economii și de eficiența este mult mai mare decât în sectorul privat.
Totuși, felul în care acest lucru poate fi implementat este de asemenea diferit. Aceasta datorită faptului că diverse autorități au propriul lor cod intern de reguli de la care nu se pot abate și câteodată poate fi foarte greu să îi convingi.
cursdeguvernare.ro : Totuși, în cazul altor țări care au adoptat cloud în sectorul public, care a fost impactul?
Timos Tsokanis : Nu prea s-a întamplat acest lucru, nu trebuie să ne imaginăm că România este cu mult în urma altor țări.
Cloud-ul în sectorul public este încă excepția și nu regula pentru că diverse autorități încă au anumite ”moșteniri” și o lipsă de flexibilitate care nu este ușor de depășit. Cred că până și Obamacare nu a fost setat în cloud ci într-o infrastructură specifică.
De exemplu, sistemul de sănătate din UK a văzut o scădere de costuri între 17-20 la sută în momentul în care au dezvoltat infrastructură ca să facă lucrurile electronic și în mod consistent, fără cozi și interacțiune față în față. Și bineînțeles că acestea s-au transformat în beneficii pentru toți asigurații așa încât aceste tehnologii pot avea un aspect foarte uman.
Dacă vorbim de justiție, în puținele țări unde sistemul de justiție a fost automatizat, a crescut viteza cu care s-au găsit soluții la dosare.
Deci aceste lucruri au un impact imediat în viețile oamenilor și beneficiile sunt uriașe. Bineînțeles că ele pot fi și mai importante în sectorul public pentru că sectorul public prin definiție are impact asupra întregii populații a unei țări.
Optimizări la care se gândesc foarte puține companii
cursdeguvernare.ro : Cât de digitalizate sunt companiile din România?
Timos Tsokanis : Destul de puțin. Unele statistici arată că în jur de 5 la sută în timp ce altele că în jur de 30 la sută. Intrebarea e ce măsurăm. Toată lumea are email, deci pot fi considerați ca fiind digitalizați? În cazul acesta, cam toată lumea este.
Însă dacă ne referim la lucruri mai complicate, dacă au un sistem CRM sau știu cine sunt clienții, cum să interacționeze cu ei, când să îi sune înapoi? Asta e o altă problemă și aici procentul companiilor care nu sunt digitalizate este crescut.
Aici într-adevăr serviciile cloud pot avea o mare contribuție pentru ca cineva nu trebuie să treacă prin întregul proiect de integrare pentru a instala sistemul CRM, pot doar să înceapă cu o soluție în cloud și dacă nevoile cresc, soluția poate fi re-examinată dar e important să ai ceva de la care să pleci la început.
cursdeguvernare.ro : Puteți da un exemplu cum anumite solutii IT pot scădea costurile unei companii?
Timos Tsokanis : Să ne gândim la ceva foarte simplu ca printing-ul. Cumperi niște printere, le instalezi, le conectezi la PC și totul merge ca uns. La început totul pare simplu însă problema este că în primul rând printerele au tendința să se strice sau rămân fără toner, cartuș, etc.
În timp, companiile cumpără alte modele pentru ca producătorii schimbă în fiecare an modelele. Așa încât în 2-3 ani sfârșești cu o junglă și dacă vrei să o menții și să nu cumperi un nou printer în fiecare an trebuie să ai o mică armată de oameni cu părți de rezervă, cu mașini dacă ai mai multe filiale, deci devine un regat în sine. La început nu realizezi asta, însă ce nu ți se spune este că mentenanța va crește exponențial în timp.
Noi sau o altă companie ca noi putem veni cu soluția ca tu să nu plătești pentru asta, este activul nostru. Stăm de vorbă, întelegem care sunt nevoile, și apoi ținem inventarul printerelor și ne ocupăm de mentenanță și reparații, de tonere, cartușe, transport, etc. Tot ce plătesti este o taxă la sfârșitul lunii bazat pe numărul de pagini printate.
La fel și în cazul calculatoarelor- cumperi 20 de PC-uri când deschizi compania dupa care incepi sa faci updatari, drivere, unele printere nu merg cu PC-ul respectiv și trebuie să instalezi alte programe. Avem clienți care au 20 de PCs până la clienți cu câteva mii de PCs. Nici măcar nu luăm în considerare o colaborare dacă economia de cost nu este cel puțin de 20 la sută însă în medie economia de cost pentru clienții noștri este în jur de 30 la sută.
cursdeguvernare.ro : Ce alte servicii sunt insuficient adoptate pe piața românească?
Timos Tsokanis : Securitatea cred că este foarte subestimată în România.
Multe servicii sunt dezvoltate chiar acum în această zonă iar clienții vor începe să conștientizeze din ce în ce mai mult importanța acestor servicii. Nu vorbim de o economie de costuri pe care o vezi în urmatoarea zi, ci faptul că eviți niște daune care, atunci când au loc, e posibil să trebuiască să închizi firma. Nimeni nu este imun la asta.
Când vorbești cu cineva care nu este un cont mare, ori nu fac nimic ori peticesc o soluție de securitate pentru că nu simt vulnerabilitațile sau securitatea nu este în topul priorităților.
Nu cred că nevoile companiilor mici sunt mult diferite față de cele ale companiilor mari. Pentru un IMM, un singur document poate însemna întreaga lor proprietate intelectuală și dacă o pierd sau este interceptată, și-au pierdut motivul de a exista. Deci nu cred că există companii mari sau mici în ce privește securitatea informatică.
Nu vreau să creez o teamă aici, dar cred că odată ce oamenii își dau seama de potențialele daune pe care o breșă de securitate le-o poate cauza, își vor schimba părerea.
cursdeguvernare.ro : Cum vedeți piața românească odată cu îndeplinirea țintelor din Strategia Natională pentru Agenda Digitală 2020?
Timos Tsokanis : Cred că va fi o piață mult mai transparentă, în primul rând, deoarece Agenda Digitală presupune în primul rând transparența.
De exemplu, dacă astăzi întrebi statul cât a cheltuit pe un anumit lucru pentru un anumit segment de populație, ori nu știu să răspundă la întrebare ori le ia câteva luni.
De obicei când asemenea inițiative sunt implementate, ele sunt de asemenea publicate. Așa încât vezi cât de repede merge sistemul legal, care este rata medie de rezolvare a unei infracțiuni.
Sau dacă setezi un observator de prețuri, cum au făcut multe țări, vei ști care este costul mediu pentru vânzarea unui produs în toată țara așa încât mecanismele vor deveni mai eficiente și transparente.
În al doilea rând, va imbunătăți productivitatea și eficiența, faster time to market, la costuri mai reduse și bineînteles acesta este stratul de bază pentru orice altceva.
Dacă nu ai conexiunea sau lărgimea de bandă necesară, nu poți beneficia de asta.
Traficul de date în rețelele mobile se dublează aproape pe bază anuală. Deci în fiecare an, clienții noștri folosesc de două ori mai multe date decât în anul anterior. Toate aceste date se traduc prin ceva- unele prin jocuri, sau productivitate crescută. Până la urmă, ce contează este ca cei care consumă serviciul sa vadă beneficiul.