Grupul de firme InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae (foto), devine cel mai mare consumator de gaze naturale din România, odată cu repornirea fabricii de îngrășăminte agricole Donau Chem Turnu Măgurele, după cinci ani de suspendare a activităţii.
Interagro preferă, însă, gazele naturale din import.
„Donau Chem ajunge, din nou, la o producție zilnică de circa 1.500 de tone de uree și 850 de tone de azotat de amoniu, pentru care consumă 1,6 milioane de mc de gaze. Menționăm că toată această cantitate reprezintă importuri”, spune uin comunicat al Interagro.
La fabrica din Turnu Măgurele sunt în prezent „aproximativ 500 de angajați, a fost angajat personal în vederea repornirii și se vor mai face angajări, estimările noastre fiind că vom ajunge la 1.000 de salariați, până la finalul T3 2020. Livrările de produse specifice se vor face atât la intern, cât și la export”.
InterAgro are deja în funcțiune fabrica de îngrășăminte Chemgas Slobozia, cu o capacitate zilnică de 1.500 de tone de uree, 1.100 de tone de amoniac și 900 de tone de azotat de amoniu. Aici, consumul zilnic de gaze este de circa 1,4 milioane de mc, potrivit sursei citate.
La Slobozia, „toate cantitățile (de gaze naturale) provin, de asemenea, din import”, spune InterAgro, în timp ce întârzie investițiile exploatarea gazelor naturale din Neptun Deep, cel mai bogat Marea Neagră, pentru că investitorii invocă condiţiile inacceptabile impuse prin legea offshore, amplificate de de reglementările ulterioare.
Ioan Niculae este implicat în dosarul „Gaze ieftine de la Romgaz”, potrivit căruia producătorul ar fi acordat discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz”.
(Citiţi şi: „Ancheta în dosarul gaze ieftine de la Romgaz, refăcută. Rechizitoriul conține nereguli”)
„Cu 3 milioane mc gaze procesate zilnic, grupul InterAgro devine, din acest moment, cel mai mare consumator de gaze individual din România și un important angajator care plătește, doar contribuții sociale pentru salariați, echivalentul a peste 1 milion de dolari lunar”, spune compania.
InterAgro are un program de redeschidere „în ritm accelerat” a fabricilor de îngrășăminte operate în România: „până la sfârșitul acestei toamne urmând a începe activitatea la Azochim (fosta Ga Pro Co) Săvinești și ROM Fertilizers (fosta Amurco) Bacău, unități la care recrutările de personal deja au început”.
La finalul T3 / 2020, cele 4 fabrici ale InterAgro ar urma să producă „circa 5.300 de tone de uree zilnic și 4.700 de tone de amoniac, asigurând aproape integral necesarul pentru aceste produse al României” a declarat Ioan Niculae, președintele InterAgro Group.
Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integraţi ai României, operând şase fabrici de îngrăşăminte şi peste 47.000 de ha de teren agricol. Deţine şi operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole şi investeşte constant în turism şi sport.