Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, după o şedinţă informală a conducerii partidului, că reprezentanţii PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri.
PDL va avea tot miercuri, înainte de întâlnirea cu liberalii, o şedinţă a Biroului Permanent Naţional.
Şi PNL are programată miercuri, de la ora 14.00, o reuniune a Delegaţiei Permanente.
Marţi, liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat la sediul PNL pentru a discuta cu preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare.
M.R. Ungureanu a declarat, la finalul discuţiei cu Crin Antonescu, că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă şi nu este vorba despre fuziuni, făcând un apel la liderii politici să fie „decenţi”.
Discuțiile între liderii partidelor de opoziție de dreapta au început la doar o zi după rezultatele alegerilor europene, în care alianța de stânga a adunat aproape 38% din procente, iar PNL 15%, fapt care a dus la depunerea mandatului de către întreaga conducere liberală.
Negocierile pentru așa numita coagulare a dreptei au fost catalizate de declarația lui Crin Antonescu, potrivit căreia PNL va părăsi grupul european liberal ALDE și se va alătura PPE, grup în care PDL este deja membru și la care și-au anunțat dorința de a se afilia și Forța Civică și PMP susținut de Traian Băsescu.
Miza politică este atât o contrapondere la actuala coaliție guvernamentală de stânga, cât și capacitatea partidelor parlamentare de dreapta de a se prezenta la alegerile parlamentare cu un candidat unic.