Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că împreună cu cancelarul Angela Merkel modul în care a decurs recenta sa vizită în Statele Unite, iar cei doi lideri au ajuns la concluzia că relația transatlantică este importantă, ”nu trebuie să optăm între UE și NATO, e nevoie de colaborare”.
În prima zi a viztei sale oficiale din Germania, prședintele Iohanis s-a întâlnit cu cancelarul german Angela Merkel, situația din România fiind una din temele discuției. Cancelarul Merkel a averizat că lupta anticorupție trebuie să continuie la București.
Susținerea acordată președintelui Iohannis pe acestă temă pare că nu a mai fost la fel de fermă atunci când s-a discutat, din nou, despre primirea României în Spațiul Schengen, șeful statului român primind doar încurajări să continuie discuțiile și cu alți parteneri europeni.
Principalele declarații ale celor doi oficiali:
Angela Merkel:
- Am menționat încă o dată faptul că România, după aderarea la UE, a înregistrat progrese importante în ceea ce privește statul de drept și a luptei împotriva corupției. Totodată, am avertizat că abateri de la calea deja începută ar putea pune la îndoială progresele înregistrate în procesul de reformă, dar știu, totodată, că Președintele Iohannis sprijină acest proces și vreau să îi mulțumesc în acest sens pentru eforturile depuse în beneficiul statului de drept din România.
- La Consiliul European (de săptămâna aceasta – n. red.), vom aborda subiecte la care România și Germania au poziții comune, cum ar fi combaterea terorismului, protecția mediului și chestiunea politicii privind migrația. Trebuie să înregistrăm progrese privind protejarea frontierelor externe, unde s-au făcut progrese deja, dar și în ceea ce privește stabilitatea în țările de proveniență, și aici tematica Libiei este de cea mai mare importanță. De aceea, am discutat cu Președintele Iohannis despre evoluția din regiune și spiritul cooperării trebuie să joace un rol important aici, deoarece, în anumite țări, precum Yemen sau Siria, va fi nevoie de politici speciale.
Klaus Iohannis:
- Avem anul acesta toate motivele să ne întâlnim, să discutăm și să celebrăm – 50 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice între Germania și România, 25 de ani de când s-a semnat Tratatul de prietenie între Germania și România, și 10 ani de când România a devenit membră a Uniunii Europene, atunci sub Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene.
- Relația cu Germania este pentru România nu doar una de importanță strategică, este și o relație privilegiată și, cu siguranță, una dintre cele mai bune relații pe care le avem, și doamna Cancelar și cu mine ne-am propus să păstrăm această relație și să o îmbunătățim. Aș menționa aici faptul că Germania a rămas cel mai important partener comercial pentru România. Este pe primul loc, cu creșterii constante de peste 10% în ultimii ani.
- Am vorbit, evident, și despre Europa, despre proiectul european. Amândoi suntem de părere că este cel mai valoros proiect. Trebuie consolidat, continuat și îmbunătățit. Trebuie, părerea mea, să găsim căile cele mai bune pentru a ne apropia iarăși de cetățeanul european, de a asigura securitatea spațului european și de a găsi cele mai bune căi de a face Uniunea Europeană mai bună. Mai bună însemnând să funcționeze mai bine, să fie mai eficientă și mai acceptată.
- Am menționat tema Spațiului Schengen și doamna Cancelar m-a încurajat să continui discuțiile și cu alți parteneri europeni, poate reușim într-un timp rezonabil să ne apropiem de o soluționare.
- Tema Președinției românești a Consiliului Uniunii din 2019 a fost abordată și trebuie să reamintesc că exact în timpul în care vom avea noi Președinția vor apărea teme grele – se finalizează Brexit-ul, se discută următorul buget al Uniunii, și cred că putem să jucăm un rol nu doar important, ci și pozitiv atunci când vom prezida Consiliul.
- Am discutat despre relația transatlantică. Am relatat, pe scurt, cum a decurs vizita pe care am făcut-o acum câteva zile în Statele Unite, în Washington, și am căzut de acord că rămânem pe aceeași idee comună și importantă, că relația transatlantică este vitală, că Uniunea Europeană este importantă pentru SUA și SUA este importantă pentru Uniunea Europeană. Suntem de aceeași părere, că nu trebuie să optăm între NATO și Uniunea Europeană, ci trebuie să colaborăm. Aceste lucruri vor duce, după opinia noastră, la îmbunătățirea întregii situații în care ne aflăm.
- Am trecut în revistă, în mod natural, Vecinătatea Estică, problematica Moldovei, a Ucrainei. Am discutat chiar un pic mai în detaliu despre Spațiul Mării Negre și despre securitatea la Marea Neagră, unde avem păreri practic identice. Este un spațiu care este vital, nu numai pentru Uniune, dar și pentru NATO, și, în sens larg, pentru securitatea noastră, a întregii regiuni.
Despre Europa cu două viteze
Angela Merkel: Principiul Europei cu două viteze este înțeles greșit, nu excludem pe nimeni. Toate țările sunt invitate la toate activitățile.
Klaus Iohannis: Între timp, problema ca atare, nu mai există. Cred că a fost parțial o chestiune doar de definiție și comunicare. Pentru țările din Vest a fost important să nu existe proiecte blocate, pentru cele din Est a fost important să nu existe proiecte la care să nu aibă acces.
Despre criza politică din România
Klaus Iohannis:
Am avut o scurtă discuție pe această temă și cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională și că am solicitat celor implicați în divergențe să găsească soluții urgente, ceea ce fără îndoială se va și întâmpla.
Avem o criză politică internă, pe care am definit-o ca fiind intrapartinică. Politica europeană și externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această criză.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită de trei zile în Germania, unde urmează să mai aibă o întrevedere și cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor axa pe aprofundarea relaţiei cu caracter strategic dintre România şi Germania, cât şi pe abordarea principalelor subiecte aflate pe agenda europeană, respectiv internaţională.