România – locul 7 în UE la ponderea energiei electrice din surse regenerabile, dar în regres pe ultimii patru ani

România s-a situat în 2019 pe locul 7 în UE la ponderea energiei electrice obținute din surse regenerabile, potrivit datelor publicate de Eurostat, înaintea Germaniei… Mai mult›
10.01.2021
Cifra de afaceri din comerț: +2,1% pe primele 11 luni din 2020, prin revenirea vânzărilor de produse nealimentare

Comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a înregistrat o creștere de 2% în volum brut a cifrei de afaceri cumulat pe primele unsprezece luni… Mai mult›
07.01.2021
Matematica pandemiei: Costul sănătății vs. costul bolii. Studiu de caz – SUA în criza Covid-19

Costurile financiare cumulate ale pandemiei de COVID-19 asupra Statelor Unite, estimare care a ținut cont de pierderile economice, dar și de cele survenite ca urmare… Mai mult›
07.01.2021
O stafie plutește peste Câmpia Română: Canalul de irigatii Siret-Bărăgan. Despăgubirile pentru secetă sunt de 5 ori mai mari decât alocările pentru irigații

Mult visatul canal de irigații Siret – Bărăgan, care ar trebui să aducă apă pentru mai mult de jumătate de milion de hectare din Câmpia… Mai mult›
06.01.2021
Întâlnire Barack Obama – Xi Jinping / Atacurile cibernetice împotriva companiilor și cetățenilor americani trebuie să înceteze
de Iulian Soare 26.9.2015
Preşedintele american Barak Obama și omologul său chinez, Xi Jinping, au anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă comune organizată la Casa Albă, că au ajuns la un acord în ceea ce privește lupta împotriva spionajului și pirateriei informatice, subiect ce stă în centrul uneia dintre cele tensionate dispute dintre cele două mari puteri ale lumii, scrie Reuters.
“Am convenit că nici guvernul american, nici guvernul chinez nu desfăşoară şi nu susţin în cunoştinţă de cauză furtul informatic de proprietate intelectuală, mai ales de secrete comerciale”, a declarat Barack Obama.
Președintele american a ridicat la modul foarte direct subiectul îngrijorărilor legate de creşterea ameninţărilor din domeniul securităţii cibernetice împotriva companiilor şi a cetăţenilor americani și i-a spus lui Xi Jianping că „aceasta trebuie să înceteze”.
Pe de altă parte, el l-a asigurat pe președintele chinez că SUA nu sunt implicate în acest gen de spionaj cibernetic în scopuri comerciale.
Xi Jianping se află la prima sa vizită în SUA și este interesat în mod special de investiții ale tehnicii de vârf americane. El s-a întâlnit vineri, la Washington, cu executivii unor companii tehnologice de top în lume.
“Confruntările și fricțiunile nu sunt alegerea corectă pentru niciuna dintre părți”, a spus președintele chinez, la conferința de presă, adăugând că țara sa “se opune şi combate cu fermitate furtul de secrete comerciale şi alte tipuri de atacuri informatice”.
Afirmația lui Xi Jianping vine la puțin timp după ce autoritățile americane au dezvăluit că în atacul cibernetic din decembrie 2014 au fost furate 5,6 milioane de amprente.
Atacul a fost recunoscut public abia în iunie, când s-a anunțat că amprentele a aproximativ un milion de actuali sau foști angajați federali și contractori au fost compromise.
China este bănuită că ar construi o bază de date cu amprentele angajaților din structura federală a SUA, pentru a-i identifica ulterior pe cei care vor face afaceri cu executivul de la Beijing.
Chinezii au negat responsabilitatea pentru atacul de la sfârșitul anului trecut, iar administrația Obama a încetat să acuze public China, însă nu există dubii, scrie presa americană, privind autorii și implicarea autorităților de la Beijing.