sâmbătă

18 mai, 2024

22 februarie, 2023

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri la Moscova cu Wang Yi, fost ministru de externe și actual șef al Comisiei Partidului Comunist Chinez privind Afacerile Externe.

În deschiderea întâlnirii, Vladimir Putin a spus, potrivit BBC, că relațiile Rusiei cu China se dezvoltă bine, adăugând că cele două țări ar putea atinge noi niveluri comerciale în acest an.

Vladimir Putin mai transmite înaltului diplomat chinez că așteaptă cu nerăbdare să discute despre situația internațională actuală pe care o descrie drept „dificilă”.


În final, Vladimir Putin spune că așteaptă vizita președintelui chinez Xi Jinping, Înainte de a termina, el spune: ”Cooperarea cu China este foarte importantă pentru Rusia”.

Răspunsul lui Wang Yi este scurt. Prin intermediul unui traducător, Wang Yi promite că relațiile dintre China și Rusia nu vor ceda presiunilor din partea altor țări.

El adaugă că cele două țări sunt pregătite să aprofundeze o cooperare strategică. Wang Yi mai spune că Beijing este gata să-și consolideze parteneriatul cu Moscova în interesul celor două țări și al întregii lumi. Wang Yi încheie transmițând o serie de urări transmise de președintele Xi Jinping președintelui Putin.

China promite că va „întări și aprofunda” relațiile cu Rusia

Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a avut deja o întrevedere cu omologul său rus Serghei Lavrov.


Wang Yi a spus că „mulțumită eforturilor” președinților chinez, Xi Jinping, și rus, Vladimir Putin, relația dintre cele două țări se dezvoltă „într-un mod extrem de dinamic”. „Rusia și China rămân hotărâte și angajate într-o lume multipolară fără hegemonii”, îi spune el ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.

Wang Yi mai spune că va lucra pentru a „întări și aprofunda” relațiile dintre Moscova și Beijing și se așteaptă ca astăzi să se ajungă la noi acorduri.

Partidul Comunist Chinez și-a trimis cel mai înalt oficial de politică externă la Moscova. El a proclamat la Moscova că China și Rusia promovează împreună „pacea și stabilitatea”.

O expresie – „pace și stabilitate” – riscantă formulată înainte de împlinirea unui an de la debutul invaziei Ucrainei de către Rusia.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: