9 martie, 2015

mineriada iunie 1990Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Decizia Parchetului ÎCCJ, respectiv hotărârea Instanței Supreme sunt o consecință a deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care în seprembrie 2014 a cerut României să reia investigaţiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990, deoarece a constatat că „există toate indiciile că a fost vorba de crime împotriva umanităţii”, şi să elaboreze „un mecanism eficient de compensaţii” pentru victimele de atunci.

Printre persoanele cercetate: Ion Iliescu și Virgil Măgureanu

În timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, peste 1.000 de persoane au fost bătute, sute de persoane au fost reținute ilegal iar patru persoane au murit prin împuşcare.


Forţele de ordine, împreună cu mineri din Valea Jiului aduşi în Bucureşti la solicitarea preşedintelui Ion Iliescu, au agresat sute de persoane pe motiv că sunt simpatizanţi ai Opoziţiei de la acea vreme, Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin şi PNL.

Au existat mai multe plângeri penale, însă ele au fost ignorate de procurori până în anul 1999, când autorii sesizărilor au fost chemaţi să şi le reactualizeze.

Zece ani mai târiu, pe 17 iunie 2009, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul multor nume sonore din timpul acelor evenimente, printre care Virgil Măgureanu și Ion Iliescu, pentru că faptele s-au prescris.

Crime împotriva umanităţii

Decizia din septembrie 2014 a CEDO preciza că faptele din luna iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute de mineri pe străzile Capitalei, nu pot fi considerate prescrise, întrucât “toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.


Decizia CEDO a fost pronunţată în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: