duminică

21 aprilie, 2024

6 noiembrie, 2019

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis ca dosarul lui Sebastian Ghuiță și al fostului primar al Ploieștiului Iulian Bădescu să fie rejudecat, desființând sentința de fond prin care cei doi au fost achitați.

Totodată, magistrații instanței supreme au decis să respingă solicitarea de suspendare a dosarului şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), referitor la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare de corupţie, potrivit Agerpres.

„Cu majoritate, respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare. Admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanta parte civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 2929/1/2015, privind şi pe inculpaţii Bădescu Iulian şi Ghiţă Sebastian Aurelian. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în decizia instanţei, luată cu majoritate de cei cinci judecători ai completului.

Practică neunitară privind sesizarea CJUE


Pe altă parte, într-un alt dosar, în care este judecat Traian Berbeceanu, fost comisar-şef al BCCO Alba Iulia, magistraţii au dispus suspendarea procesului şi sesizarea CJUE.

Instanţa unitară nu are o practică unitară în legătură cu aplicarea deciziei CCR. Astfel, în dosarele în care sunt implicaţi fostul ministru al Energiei Constantin Niţă şi fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, procesele au fost suspendate şi a fost sesizată CJUE cu patru întrebări, prin care judecătorii doresc să afle dacă deciziile Curţii Constituţionale (care este un organ exterior puterii judecătoreşti) privind modalitatea de compunere a completurilor de judecată ar trebui aplicate atunci când sunt anulate decizii în dosarele de fraude pe fonduri europene.

În alte dosare, cum sunt cele ale fostului senator Dan Şova sau al fostului deputat liberal Mircea Roşca, judecătorii au decis rejudecarea de la zero, fără a mai fi sesizată CJUE.

Cazul Ghiță – Bădescu

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat în primă instanţă, în septembrie 2017, de un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. În acelaşi dosar, instanţa a dispus şi achitarea fostului primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.


Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiţă, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploieşti – controlat de Ghiţă – o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanţarea a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanţă’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi”, susţinea DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiţă a disimulat, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, adevărata natură a provenienţei imobilului, prin efectuarea unor plăţi reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieştiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: