sâmbătă

20 iulie, 2024

9 decembrie, 2021

INS a anunțat joi că a crescut numărul sacrificărilor la ovine şi caprine, în octombrie, iar la bovine, porcine şi păsări a scăzut, iar greutatea în carcasă a crescut la ovine şi caprine, iar la bovine, porcine şi păsări s-a diminuat, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, scrie Agerpres.

Potrivit INS, în luna octombrie, faţă de septembrie, numărul sacrificărilor a crescut la porcine, iar la bovine, ovine şi caprine şi la păsări a scăzut; greutatea în carcasă a crescut la porcine, ovine şi caprine, iar la bovine şi la păsări a scăzut.

Conform INS, în luna octombrie 2021, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 21,3%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 22,1%, faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la luna septembrie a acestui an, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 21,3%, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 20,8%.


La specia porcine, în octombrie 2021 s-au sacrificat cu 14,9% mai puţine animale, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 14,1% faţă de octombrie 2020. Comparativ cu luna anterioară, în octombrie sacrificările au crescut cu 4,2%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 8%.

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată în octombrie 2021 o creştere cu 1,9% faţă de octombrie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 2,8% mai mare. Comparativ cu luna anterioară, în octombrie sacrificările s-au diminuat cu 0,8%, dar greutatea în carcasă a crescut cu 2,3%.

Potrivit datelor INS, sacrificările la păsări au scăzut în octombrie 2021 cu 2,9% faţă de octombrie 2020, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 2,3%, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au scăzut cu 2,5%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 0,1%. Greutatea medie în carcasă consemnată (raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate) în luna octombrie 2021 a fost de 159,7 kilograme la bovine, 91 de kilograme la porcine, 14,8 kilograme la ovine/caprine şi 1,7 kilograme la păsări.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: