6 decembrie, 2016

economie-pib-crestereProdusul Intern Brut a crescut în Trimestrul 3 cu 4,6 % (în serie ajustată sezonier, sau 4,4% în serie brută), faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor preliminare publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Estimarea INS în serie ajustată coincide cu cea similară a Eurostat, publicată tot marţi. Creşterea PIB la nivelul UE a fost de 1,9% şi respectiv de 1,7% în Zona Euro (UE19) în Trimestrul 3 al acestui an, faţă de Trimestrul 3 din 2015.

În primele nouă luni PIB a crescut cu 4,8 % (4,9%), până la 563,456 miliarde de lei (532,921 mld. lei), faţă de aceeaşi perioadă din 2015.


PIB pe nouă luni a fost de peste 125,6 miliarde de euro în serie ajustată de prețuri curente și de 118,8 miliarde de euro în serie brută, la cursul mediu BNR de 4,4853 lei / euro.

Eurostat estimase deja o creştere anualizată a PIB de 4,6% în trimestrul trei din 2016 comparativ cu perioada similară din 2015, cel mai semnificativ avans dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit celor mai recente date, FMI şi Banca Mondială au estimat creşterea economică pe 2016 la 5% (5,1%).

Erste Group Research estimează creşterea PIB real pe 2016 la 4,5 %, iar Banca Transilvania – cu aproximativ 5% an/an în 2016, apreciind că acest an va fi unul „de vârf al ciclului economic post-criză”. Statisticile indică „temperarea sau normalizarea cererii interne şi atenuarea decalajului dintre dinamica exporturilor si ritmul importurilor”, potrivit economistului Andrei Rădulescu, de la Banca Transilvania.

Contribuţii la PIB


Din punctul de vedere al utilizării PIB, cea mai mare contribuţie la creşterea economică din primele nouă luni ale acestui an au avut-o pe cheltuielile pentru consumul final al populaţiei, al căror volum s-a majorat cu 8,9%, contribuind cu 5,6% la avansul PIB.

Investiţiile (formarea brută de capital fix) au avut o contribuţie pozitivă de 1,3% la creşterea PIB, dar exportul net a diminuat creşterea printr-o contribuţie negativă (-1,3%), „consecinţă a creşterii cu 6,8% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (9,9%)”, potrivit INS.

Iată şi contribuţiile (pe categorii de resurse) ale ramurilor economiei la creşterea PIB pe primele nouă luni din 2016:

  • comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante – toate cu o contribuție pozitivă de 1,9%, o pondere de 17,4% la formarea PIB şi cu un volum de activitate în creștere cu 11,9%;
  • informaţiile şi comunicaţiile: + 0,8%, pondere la formarea PIB redusă la 6,3%, volumul de activitate în creştere +13,7%;
  • industria: +0,4%, cu o pondere de 22,7% la formarea PIB, volum de activitate în creştere cu 1,8%;
  • activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,4%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6% şi…
  • impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 10,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,9%.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2016 a fost de 207,34 miliarde de lei (serie brută, 60,2 mld. euro), în creştere – în termeni reali – cu 4,4% faţă de trimestrul III 2015. Faţă de trimestrul II al acestui an, creşterea PIB a fost de 0,6%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: