duminică

21 iulie, 2024

4 noiembrie, 2021

Ministrul interimar al Mediului, Barna Tanczos, susține că înnoirea parcului auto român nu se poate face fără ajutorul bănesc al statului, scrie Agerpres.

Statul ar trebui să susţină cu o anumită sumă de bani predarea maşinilor mai vechi de 15 ani, iar în paralel beneficiarii să se angajeze că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula autovehicule la fel de vechi şi că vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini noi mai puţin poluante.

„În PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.), România s-a angajat să reducă numărul maşinilor mai vechi de 15 ani. Până când nu vom avea un guvern care să-şi asume această decizie ar fi prematur, în calitate de ministru interimar, să dau eu soluţia.


Propunerea mea este aceeaşi pe care am spus-o de mai multe ori. Statul să vină să susţină predarea acestor maşini mai vechi de 15 ani cu o anumită sumă de bani. În paralel, să facem posibilă majorarea taxelor locale în cazul maşinilor vechi şi poluante, astfel încât să nu existe nu doar coerciţia, ci şi un sprijin real din partea statului român şi un angajament din partea celor care predau aceste maşini vechi că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula vehicule mai vechi de 15 ani şi vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini mai puţin poluante, noi”, a explicat Tanczos, într-o conferinţă de presă organizată joi.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: