marți

28 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

9 martie, 2017

România se plasează (și aici) în coada ţărilor Uniunii Europene la indicatorul de inegalitate a veniturilor, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat pe baza datelor colectate în anul 2015.

Este un rezultat destul de bizar, dacă ar fi să ţinem cont că provenim din fostul bloc socialist, care dă şi statele cu cea mai mica inegalitate din actuala UE.

Inegalitatea a fost calculată sub forma unui raport codificat S80/S20, între veniturile celor mai 20% mai avuţi cetăţeni ai unei ţări şi veniturile celor 20% mai puţin avuţi cetăţeni, pe baza venitului disponibil echivalent ( pentru asigurarea comparabilităţii, indiferent de structura populaţiei în diferite ţări).


Din tabelul prezentat pe scurt ( am ales 2007 anul aderării şi 2011 ca an intermediar faţă de datele actualizate ), rezultă că am intrat în UE cu cea mai mare inegalitate dintre toate statele membre, şi am avut pe parcurs o tentativă de a părăsi prima poziţie ca valoare a indicatorului sau ultima ca nivel de coeziune socială, cum vreţi să o luaţi ( poziţia a treia, după Bulgaria. Letonia şi Spania în 2011).

Din păcate, am asistat apoi la revenirea rapidă spre un nivel de inegalitate chiar şi mai ridicat decât în momentul în care am intrat în Uniune. Ceea ce ne spune că reluarea creşterii economice şi trecerea la un ritm robust de avans al PIB s-au făcut în beneficiul unor categorii restrânse de populaţie, în timp ce românii mai săraci au beneficiat în mai mica măsură.

Cel mai probabil, în afară de corupţia endemică, ce a permis acumularea de mari averi într-o ţară cu nivel relativ scăzut de trai, creşterea veniturilor a fost inegală. Dar factorul esenţial nu este la numărătorul fracţiei claselor de venituri, ci la numitor. Unde lipsa unor locuri de muncă care să permită creşterea gradului de ocupare nu a putut fi suplinită de politicile sociale expandate discutabil prin acumularea de deficite publice cronice.


Dacă ne uităm la statele care se situează la coada clasamentului European, se poate trage concluzia că sunt state cu un nivel redus al veniturilor încasate de stat (situaţia este marcată în tabel cu albastru).

Adică taxarea mica şi colectarea un nivel proastă sunt corelate cu inegalitatea. Exact pe dos în raport cu statele scandinave plus tandemul Olanda-Belgia şi cu tripleta de pe podium, Cehia-Slovacia-Slovenia, provenită din fostul lagăr socialist.

Desigur, chestiunea nu este una strict economică ci ţine, în mare parte, şi de comportamentul social manifestat de-a lungul secolelor de istorie. Istorie în care statele menţionate şi-au păstrat conştiinţa naţională vie în pofida ocupaţiilor străine succesive şi a includerii în conglomerate politice în baza unei solidarităţi sociale ancorate în ceea ce la noi ar putea fi taxat drept egalitarism.

Care nu a existat în România nici măcar în perioada socialistă, când de-abia se vehicula binecunoscuta tentativă de implementare a unui raport de 5,5 la 1 între salariile maxime şi minime. Sursă aproape exclusivă de venituri într-o societate bazată, cel puţin în teorie, pe muncă şi pe cvasiinexistenţa proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie.

Ca scuză parţială, am putea observa şi faptul că nici apartenenţa la familia ţărilor latine ( cu galben în tabel) nu ne ajută în materie de conştientizare a importanţei gradului ridicat de inegalitate a veniturilor. Toate colegele de gintă cu excepţia Franţei fiind situate sub reperul mediei europene, chiar şi Portugalia, care are cel mai mare raport între salariul minim şi cel mediu dintre statele UE.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Aşa încât am ajuns să fim latini cu venituri mici la buget. Ar fi trebuit, însă, să luăm aminte la reperul nostru ceva mai apropiat ca structură economică şi nivel de dezvoltare, Polonia, care a reuşit cumva să conveargă măcar spre vecina Germanie, plasată nu mult peste media UE. Adică s-a sincronizat măcar la structura socială, păstrând, desigur, proporţiile. Noi am fi putut să alegem, de pildă, Franţa.

Este o chestiune extrem de importantă pe partea de convergenţă europeană, pentru că media naţională va ajunge să nu ne mai spună nimic. Deja unii (care susţin managementul economiei locale) au convers, câţiva (cam mulţi pentru performanţa productivă) au trecut Atlanticul prin averile acumulate, dar alţii au evoluat divergent, peste Marea Mediterană, îndreptându-se spre ţările africane care nu bat pasul pe loc.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: