26 mai, 2014

Afacerile cu droguri şi prostituţia vor fi incluse în calculul Prodului Intern Brut (PIB) al Italiei, a anunţat oficial, săptămâna trecută ISTAT, institutul de statistică italian.

Anunţul Italiei nu este o surpriză: toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să aplice, din luna septembrie 2014, o nouă metodologie de agregare şi transmitere a datelor – ESA 2010 (Sistemul European al Conturilor Naţionale şi Regionale 2010), impusă de Eurostat (biroul european de statistică).

Aceasta prevede includerea în datele economice a afacerilor ilegale, printre care se numără contrabanda cu ţigări, cea cu alcool, prostituţia şi drogurile etc.


Sistemul european este similar celui existent deja în alte părţi de pe glob – SNA 2008, adoptat şi de Canada, SUA (în 2013) şi Australia.

Nici România nu face excepție și se pregătește să-și treacă estimările privind contrabanda în creșterea economică.

INS pregăteşte noua metodologie de un an şi jumătate. PIB al României va creşte din oficiu cu 1%

Pentru Institutul Naţional de Statistică, anunţul făcut de omologul din Italia nu a constituit o surpriză. La Bucureşti se pregătesc schimbări similare a metodologiei de calcul a PIB încă de la sfârşitul anul 2012.

Directorul general al Direcţiei generale de conturi şi sinteze macroeconomice din cadrul INS, Adriana Ciuchea (foto), a explicat pentru cursdeguvernare.ro provocările acestei sarcini:


„Proiectul de schimbare a metodologiilor de calcul a început acum un an şi jumătate, iar INS a beneficiat de o finanţare europeană, prin Eurostat. Proiectul a fost finalizat cu succes şi vom introduce noile date în raportarea din septembrie, pentru anul 2012 şi pentru seriile din urmă. Există chiar estimări pentru următorii 3 ani”.

Adriana Ciuchea a afirmat că „nu are libertatea” să comunice impactul asupra PIB al acestor modificări. Directorul Ciuchea a afirmat că INS s-a bazat în estimări pe cifre furnizate de „alte instituţii” şi de organisme specializate, de tipul Agenţiei Antidrog, care a furnizat dimensiunea traficului de droguri la nivelul României.

Cum calculul PIB se face în baza unor date agregate, Adriana Ciuchea precizat pentru cursdeguvernare.ro că instituţia a fost nevoită să calculeze singură cheltuielile indermediare din domeniul prostituţiei, contrabandei şi vânzării drogurilor.

“Din primele estimări, este posibil ca raportarea din septembrie să fie pe plus, nu cu mult, dar pe plus. Totuşi, e prematur să avansăm o cifră”, declara în aprilie preşedintele INS, Tudorel Andrei, cu referire la noua metodologie de calcul a PIB.

Conform previziunilor Eurostat, noile metode de calcul vor creşte PIB în România cu aproximativ 1%.

Ideea unor ajustări în concordanţă cu estimările europene a fost avansată şi de directorul general al INS, Adriana Ciuchea.

(Citiţi şi: “PIB 2013 va fi recalculat după o nouă metodologie. Preşedintele INS: “Unele state vor avea creşteri de până la 4%, altele vor avea scăderi de până la 2%”)

Economia subterană: unde trebuie să se uite România

În lipsa cifrelor cu care a lucrat INS, cursdeguvernare.ro face o estimare a viitoarelor anunţuri oficiale legate de PIB, în funcţie de informaţiile disponibile.

Conform statisticilor worldfinance.com, economiile “subterane” europene ar reprezenta 22,1% din ansamblul activitatii economice a regiunii – echivalentul intregului PIB al Germaniei (2.643 mld. euro)

În 2012, conform aceleiaşi surse, economia “subterană” din România se situa pe a doua poziţie în Europa ca procent din PIB naţional- 29,6%.

Conform unor rapoarte SRI, cele mai importante activităţi de contrabandă desfăşurate pe teritoriul naţional se desfăşoară în domeniile:

  • Comerţ cu cereale
  • Comerţ cu produse petroliere
  • Comerţ cu materiale de construcţii

Singura organizaţie a unor producători de profil care comunică, periodic, cifre legate de contrabandă este cea a producătorilor de ţigarete.

Cele mai recente estimări au fost oferite de Gilda Lazăr, director corporate affairs&communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, care a declarat pentru cursdeguvernare.ro: “La nivelul întregii industrii, estimăm valoarea unui punct procentual din contrabandă la 35 milioane euro, bani pe care statul îi pierde prin neîncasarea de taxe şi impozite”.

Conform studiilor Novel, piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în ianuarie 2014 cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumatate- 15,7%.

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu a declarat pentru cursdeguvernare.ro că nu există o estimare a dimensiunilor contrabandei cu cereale: “Sunt vehiculate diverse sume, diverse dimensiuni ale contrabandei cu cereale. Sunt convins- contrabanda cu cereale este importantă, dar nimeni nu poate face o estimare serioasă.”

Noul calcul influenţează contribuţiile la bugetul european

Noua metodologie este cu atât mai utilă în Uniunea Europeană, unde contribuţiile la bugetul comunitar se fac în funcţie de Venitul Naţional Brut (VNB), iar acesta se calculează diferit. De exemplu, există ţări unde prostituţia este legală şi este deja contabilizată, după cum în Olanda sunt legale şi unele droguri, astfel încât VNB-ul lor nu este perfect comparabil între statele UE.

Două treimi din bugetul Uniunii se formează din contribuţia de 0.73% din VNB-ul fiecărui stat membru.

Pe de altă parte, alocările de la bugetul comunitar se fac în funcţie de PIB.

Noua metodologie va avea impact şi asupra altui indicator naţional – deficitele bugetare, care vor scădea prin includerea afacerilor ilegale în PIB.

Grecia a încercat să-şi cosmetizeze deficitul, în 2006, prin introducerea prostituţiei, drogurilor şi a spălării de bani, ceea ce ar fi crescut cu 2,5% PIB-ul, peste noapte, dar Bruxelles-ul a respins revizuirea.

Prostituţia şi drogurile, 10 miliarde de lire sterline, în Marea Britanie

Dacă oficialii italieni nu au oferit un estimat privind valoarea afacerilor cu droguri şi prostituţie, Biroul Naţional de Statistică (BNS) din Marea Britanie a oferit deja date complete.

Potrivit informaţiilor furnizate în luna martie de către BNS, este vorba de aproximativ 3 miliarde de lire sterline – afacerile cu prostituţia, şi 7 miliarde de lire sterline – tranzacţiile cu droguri, anul acesta.

Spre deosebire de alte ţări, Marea Britanie şi-a schimbat metodologia şi anii trecuţi, introducând deja contrabanda cu alcool şi pe cea cu ţigări.

Spania a evaluat la aproximativ 10 miliarde de euro contribuţia contrabandei, a prostituţiei şi a drogurilor, la PIB (o creştere de 1%), în 2014, conform El Diario.

În Polonia, estimările de anul acesta arată că valoarea acestor activităţi (prostituţie şi droguri) a fost în 2010 de aproximativ 1,17%, iar în anii precedenţi s-a situat între 0,98 şi 1,31% din PIB.

Ungaria şi-a revizuit metodologia de calcul a PIB, în 2009, când în ţară activau aproximativ 15.000 de prostituate.

Suedia a introdus unele activităţi ilegale în conturile naţionale în 2007. Preţurile sunt colectate anual de Consiliul suedez pentru informaţii privind alcoolul şi drogurile, iar numărul consumatorilor se ia de la corespondentul suedez al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

Regula generală folosită – datele se colectează pe ofertă, în cazul prostituţiei, şi pe consum – în cazul drogurilor.

Rusia a cochetat şi ea cu ideea PIB-ului umflat de droguri

Mai multe publicaţii din Rusia au publicat anul acesta, în contextul tensiunilor dintre Federaţie şi UE, articole ironice despre noua reglementare europeană.

Cu toate acestea, în 2010, Rusia a intenţionat şi ea să apeleze la această nouă metodă de calculare a PIB. Şeful de atunci al statisticii ruse, Aleksandr Surinov, vorbea despre despre posibilitatea includerii prostituţiei, drogurilor şi a traficului de arme în calculele PIB, aşa cum se pregăteau atunci să facă statele occidentale.

Furturile nu intră în PIB

În cadrul tranzacţiilor ilegale prevăzute de noua metodologie nu sunt incluse şi furturile, potrivit explicaţiilor Eurostat.

Se vor lua în calcul vânzarea, achiziţionarea sau barterul cu bunuri furate, dar nu furturile, deoarece se contabilizează activităţile economice ilegale care constituie tranzacţii, iar în categoria tranzacţiilor nu pot intra decât cele făcute cu acordul ambelor părţi.

„NarcoPIB”-ul

Columbia a fost prima ţară care a inclus drogurile în calcularea PIB, în 1999, dar pentru că aceste tranzacţii erau mai greu de estimat, s-a ales varianta cuantificării culturilor.

Potrivit New York Times, măsura ar fi fost o sugestie a FMI şi Băncii Mondiale.

Aceste culturi ilegale reprezentau 1.7% din PIB în anul 2000 şi numai 0.3%, în 2011.

Noutăţile aduse de ESA 2010

Diferenţele între ESA 2010 şi ESA 95 (precedentul sistem european utilizat) sunt mai ample:

  • Recunoaşterea cercetării şi a dezvoltării drept formare de capital care rezultă în active de proprietate intelectuală. Această schimbare se va înregistra într-un cont satelit şi se va include în setul principal de conturi la momentul în care se va constata un grad suficient de soliditate şi armonizare între statele membre;
  • Cheltuielile cu sistemele de armament care corespund definiţiei generale a activelor au fost clasificate drept formare de capital fix, mai curând decât drept cheltuieli intermediare;
  • Conceptul analitic al serviciilor de capital a fost introdus pentru producţia de piaţă, astfel că se poate produce un tabel suplimentar în care acestea figurează drept componentă a valorii adăugate;
  • Activele financiare au fost extinse pentru a acoperi într-o mai mare măsură contracţiile pentru instrumente financiare derivate;
  • Noi norme privind înregistrarea drepturilor asupra fondurilor de pensii. S-a introdus în conturi un tabel suplimentar pentru a permite înregistrarea estimărilor pentru toate drepturile la asigurări sociale, indiferent dacă sunt finanţate sau nefinanţate.
  • Bunurile trimise în străinătate spre a fi prelucrate sunt înregistrate la valoare netă, spre deosebire de SCN 1993 şi SEC 95, în care acestea erau înregistrate la valoare brută. Această schimbare are implicaţii importante asupra înregistrării unor astfel de activități în cadrul resurselor şi utilizărilor;
  • Mai multe orientări sunt oferite privind societăţile financiare în general şi privind entitățile cu scop special (ESS). Regimul ESS din străinătate controlate la nivel guvernamental a fost schimbat pentru a garanta faptul că pasivele ESS figurează în conturile administraţiei publice;
  • A fost clarificat regimul super-dividendelor plătite de societăţile publice, de exemplu acestea trebuie tratate drept plăţi excepţionale şi retrageri din participaţii
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: