vineri

26 aprilie, 2024

23 martie, 2024

Comisarii pentru Concurenţă, Margrethe Vestager şi pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, Maroš Šefčovič, au stabilit împreună cu industria siderurgică europeană, reprezentată de sindicate, patronate şi executiv, un plan european pentru această industrie strategică.

La întâlnirea de la Bruxelles dintre oficialii europeni și reprezentanții acestei industrii au participat și miniștrii de profil, printre care și Ștefan Radu Oprea, ministrul Economiei din România.

”Tema dialogului a fost tranziţia curată a acestei industrii. Realitatea arată că această industrie a fost greu încercată de criza energetică, concurenţa din afara pieţei unice, inflaţie, scăderea cererii pieţei”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Ştefan Radu Oprea.


Acesta anunţă că s-a discutat despre nevoia de flexibilitate în asumarea termenelor pentru anumite ţinte în ceea ce priveşte decarbonarea, corelarea lor cu progresul tehnologiei pentru utilizarea hidrogenului sau a captării şi stocării carbonului.

”De asemenea, am susţinut introducerea unui criteriu geografic pentru alocarea sumelor din Fondul de Inovare şi mai multă coeziune cu ţările din Europa de Est şi Centrală ale căror bugete naţionale nu permit scheme de ajutor de stat comparabile cu cele din statele membre cu economii mai dezvoltate”, a mai transmis ministrul.

Sonaca intenționează să-și dezvolte producția din România

Ministrul spune că a profitat de întâlnirea de la Bruxelles pentru a vizita şi compania Sonaca, cu activitate în domeniul aeronauticii, care doreşte să îşi dezvolte producţia din România.

”Potenţialul acestei industrii este foarte mare în ţara noastră, piaţa avioanelor, deci şi a componentelor sau serviciilor conexe, este în creştere şi de aceea susţinem companiile cu capital de stat sau privat care activează în acest domeniu. Există tradiţie şi expertiză în producţia de avioane şi elicoptere, dar şi a pieselor şi subansamblelor componente”, a mai scris Ştefan Radu Oprea.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: