vineri

3 mai, 2024

13 octombrie, 2020

Preţurile de consum s-au diminuat per total cu -0,14% în luna septembrie 2020, potrivit datelor publicate de INS iar inflația anuală a scăzut la 2,45%, urmare și a unui efect de bază ușor favorabil (valoarea consemnată în septembrie 2019 a fost pozitivă, +0,09).

Legumele și fructele au consemnat ieftiniri semnificative, cu  vedeta-cartof în prim-plan (-27,54% în septembrie și -32,57% față de finele anului trecut).Poziție din coșul de consum care a dat aproape de una singură scăderea IPC (influență de -0,13 puncte procentuale din cele -0,14 consemnate).

Inflația anuală IAPC, calculată după metodologia europeană armonizată, a coborât la doar 2,1%, valoare transmisă la Eurostat pentru comparabilitate cu alte state ale UE. Inflaţia MEDIE anuală (octombrie 2019 – septembrie 2020 faţă de cele 12 luni intervalul octombrie 2018 – septembrie 2019) creşterea preţurilor a fost de 3,0% pe metodologia națională și 2,8% pe cea armonizată la nivel european.


Produsele alimentare s-au ieftinit cu -0,55%, EXCLUSIV sub efectul continuării reducerii conjuncturale de sezon a prețurilor la legume (-4,72%) și la fructe (-3,26%). De remarcat, însă, evoluția net diferită între cele două categorii mai importante pe segmentul prețurilor volatile. În timp ce legumele s-au ieftinit în acest an cu 5,76%, fructele s-au scumpit cu +10,41%, în pofida scăderii cu -8,25% din septembrie a fructelor proaspete.

De reținut și de luat aminte pe segmentul alimentar, la majorarea prețurilor la unele produse de bază precum pâinea (+0,28% și +4,34% de la începutul anului) sau brânza (+0,79%, respectiv 4,35%). Carnea și preparatele din carne au a avut o evoluție cvasitabilă (+0,06%, dar 3,92% față de decembrie 2019), după ce carnea de porc s-a ieftinit ușor (-0,13%) dar cea de pasăre s-a scumpit cu +0,21%.

Prețurile produselor nealimentare au scăzut la limită (-0,01%), rezultat al influențelor contrare venite pe calea majorărilor difuze dar generalizate la îmbrăcăminte (+0,29%), încălțăminte (+0,30%), articole chimice (+0,17%), cărți-ziare-reviste (+0,55%) etc, pe de o parte și, numai combustibilii (-0,69%), pe partea de ieftinire.


Cel mai mare avans al indicelui de inflație s-a consemnat din nou pe segmentul serviciilor (+0,20%), unde rolul principal a fost jucat de data aceasta de serviciile de telefonie (+0,44%, deși numai +1,03% de la începutul anului). Urmate de cinematografe-teatre-muzee (+0,38%), restaurante-cafenele-cantine (+0,25%) și abonamente de televiziune (+0,22%).

Inflația aflată sub controlul politicii monetare, în acord cu prognoza de final de an

Inflaţia CORE 2 ajustat, aflată sub influenţa politicii monetare, a urcat la 0,22%, pe contrasens cu trendul IPC, într-un context economic dificil, de ajustare a expectațiilor privind evoluția PIB indusă de pandemie ( -1,9% inițial, -3,8% la rectificare și acum mai jos de -4%, potrvit decalațiilor ministrului Finanțelor). Totuși, nivelul de 0,22% lunar este consistent cu valoarea anuală de 2,7%, adică cu prognoza recentă a BNR pentru finele lui 2020.

Una peste alta, în contextual unei evoluții mai favorabile decât se anticipa (dar reversibile, odată cu trecerea sezonului legumelor și fructelor) a prețurilor volatile, rezultatul de inflație la finele T3 2020 s-a situat în partea de jos a intervalului anticipat la cel mai recent raport al Băncii Naționale. Cu toate acestea, tendința generală de creștere a prețurilor a fost confirmată de evoluția indicatorului CORE 2 ajustat.

Pe trimestrul IV este de așteptat o corecție pe partea prețurilor volatile ( atenție la cartofi !) și în rest valori comparabile cu cele din ultima treime a anului trecut.

Valoarea MEDIE anuală a creșterii prețurilor va coborî și pe metodologia națională sub pragul de 3%, apropiindu-se de cifra calculată pe model european. La finalul lui 2021 ar urma să fie atinsă valoarea de referință pentru intervalul-țintă, respectiv 2,5%.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: