7 octombrie, 2019

București -Ilfov, regiunea din România cu cel mai mare scor (55,92 din 100 maxim posibil) în Indexul Regional al Competitivității 2019, se află abia pe locul 151, din 268 de regiuni.

Aceasta, cu toate că din punct de vedere al PIB se situează pe poziția 25:

(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIREA EI)

Din punct de vedere al competitivității, regiunea București-Ilfov este similară Vienei, Antewerpen, Karlsruhe, Praga, dar are punctaje inferioare la subindicatori precum stabilitatea macroeconomică, sistemul de educație obligatoriu, sănătatea, eficiența pieței muncii, sofisticarea afacerilor etc.

Nu are niciun indicator la care să se plaseze mai bine decât regiunile similare din UE, conform Indexului Competitivității publicat luni și realizat din trei în trei ani de Către Comisia Europeană.

București-Ilfov este singura regiune românească încadrată în cel mai înalt stadiu de dezvoltare (5), în timp ce doar trei regiuni ajung în stadiul 2 – Centru, Vest și Nord-Vest -, în timp ce toate celelalte patru sunt la cel mai redus nivel de dezvoltare (1).

Scorul mediu național în Clasament este de 17,84 de puncte și, în afară de București – Ilfov, numai Regiunea Vest (cu 20,9 puncte) mai depășește acest prag.

Sud Muntenia, două locuri înaintea Regiunii Centru


În mod surprinzător, punctajul total al Centrului este inferior, în Clasamentul Competitivității 2019, celui înregistrat de Sud Muntenia: 13,18 (locul 249), comparativ cu 15,62 (locul 247 din 268).

Regiunea Nord-Vest, aflată pe locul 246, are o eficiență a pieței muncii peste cea existentă în regiunile din UE similare ei (regiuni din Grecia, Slovacia, Polonia și România).

La indicatorul „Educație de bază”, toate regiunile românești subperformează, față de regiunile similare din alte state membre.

Subindicatorul acesta formează, alături de Infrastructră, Sănătate, Instituții și Stabilitate Macroeconomică, indicatorul „Dimensiune de bază”, la care nu excelează nicio regiune autohtonă. Doar Sud Munteania (fără București – Ilfov) are performanțe la nivelul regiunilor similare din UE, la capitolul Dimensiune de bază.

La „Inovare”, următoarele au rezultate inferioare celor din regiunile de același grad: Nord-Est, Sud-Est și Sud Munteania.

Top 3 în UE: Stockholm, Londra și Utrecht

Primul loc din clasament este ocupat de Stockholm (Suedia), cu 100 de puncte, urmat de Londra (UK), cu 99,1 puncte și Utrecht (Olanda), cu 99 de puncte.

Ultimele locuri sunt ocupate de Egeea de Nord (din Grecia) cu zero puncte și Sud-Est (România) cu 5,3 puncte (locul 267 din 268).

Rezultatele din 2019 ale Indexului confirmă un model policentric, cu o bună performanță a majorității capitalelor și regiunilor cu orașe mari, în vreme ce alte regiuni din aceleași țări obțin scoruri mult mai slabe, se precizează în comunicatul Comisiei Europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: