luni

29 aprilie, 2024

20 august, 2023

Țările de Jos și Danemarca vor livra în mod sigur Ucrainei avioane de luptă F-16 după ce toate cerințele necesare transferului vor fi fost îndeplinite, a declarat duminică prim-ministrul Mark Rute, în prezența președintelului ucrainean, Volodomir Zelenski care a efectuat o vizită în Țările de Jos.

Rutte a declarat că Țările de Jos au în total 42 de F-16 disponibile, dar că este prematur să se spună dacă vor fi toate donate.

„Astăzi putem anunța că Țările de Jos și Danemarca se angajează să transfere aeronave F-16 către Ucraina și Forțele Aeriene Ucrainene, în cooperare cu SUA și alți aliați”, a spus el într-o conferință de presă comună cu Zelenski la o bază militară din Eindhoven.


Zelenski, care a calificat acordul drept „un acord de început”, a spus că numărul exact de aeronave va fi discutat „puțin mai târziu”.

Angajamentul este prima promisiune concretă de livrare F-16 pentru forțele armate ale Ucrainei și vine la câteva zile după ce Statele Unite au aprobat posibila livrare a avioanelor de luptă de către Țările de Jos și Danemarca.

Zelenski a spus că avioanele vor contribui la întărirea apărării aeriene a Ucrainei și la contraofensiva acesteia. „Avioanele pot accelera acest proces”, a spus el.

„Vorbim despre apărarea antiaeriană, pentru că avem iarna în față și înțelegem mai mult decât oricine altcineva din lume cum este iarna fără electricitate”.


Țările de Jos și Danemarca au conceput un program de luni de zile pentru a instrui piloți ucraineni să piloteze F-16 și, în cele din urmă, să livreze avioanele pentru a ajuta la contracararea superiorității aeriene a Rusiei, ale cărei forțe au invadat Ucraina în februarie 2022.

Rutte a spus că în mod evident avioanele F-16 nu vor fi transferate imediat, deoarece va dura ceva timp pentru a pregăti piloții ucraineni în mod corespunzător și pentru a pregăti infrastructura necesară pentru utilizarea avioanelor.

„Pregătirea militară va începe în viitorul foarte apropiat și, desigur, va dura ceva timp pentru ca avioanele să devină operaționale cu piloți bine pregătiți, dar vom face totul pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil”, a spus Rutte.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, a declarat sâmbătă că a început pregătirea piloților ucraineni, dar că va dura cel puțin șase luni și, eventual, chiar mai mult, pentru a pregăti și ingineri și mecanici care să întrețină avioanele.

Antrenamentul piloților va avea loc în Danemarca și România, au declarat oficiali ai unei coaliții de 11 națiuni care sprijină Ucraina.

„Aceste F-16 vor oferi o nouă motivaţie şi energie soldaţilor şi civililor noştri”, a spus Zelenski, care de luni de zile face presiuni asupra ţărilor NATO pentru a-i furniza astfel de avioane.
Liderul ucrainean a dat asigurări că Kievul „avansează” şi a subliniat „că nu trebuie să uităm că (Ucraina) nu luptă împotriva oricui, ci se luptă cu Federaţia Rusă, care ieri, şi acum un an, au vrut să ne demoleze, să ne cucerească, şi au eşuat, iar acum vorbim despre contraofensivă”.

„Ştiu, ne-am dori întotdeauna ca totul să meargă mai repede şi ca avioanele de luptă să accelereze cu adevărat acest proces (…) Dar vorbim despre apărarea antiaeriană, avem iarna în faţă şi ştim mai mult decât oricine ce înseamnă o iarnă fără curent electric. Şi aceasta este complexitatea problemei. Dar nu vom renunţa, aceasta este vestea bună”, a adăugat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a vorbit şi despre responsabilitate şi a insistat că Ucraina urmăreşte „o pace justă, cu recuperarea totală şi restabilirea integrităţii sale teritoriale“ şi a avertizat totodată că nu va uita tragediile care au avut loc pe pământul ucrainean „doar pentru că timpul a trecut“ şi va căuta dreptate în tribunale.

„Poate că în Rusia ei cred că noi vom uita de toate acestea şi că vom ajunge la acorduri. Este o chestiune de dreptate. Nu, nu vom face acorduri. Cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea şi le ştim numele”, a spus el, aflat la a doua vizită în Olanda de la declanşarea invaziei ruse din februarie 2022

Țările de Jos și Danemarca au avioane F-16 disponibile pentru Ucraina, deoarece forțele lor armate fac tranziția la avioane de luptă F-35 mai noi.

Sâmbătă, Zelenski a fost în Suedia, unde a discutat despre posibilitatea de a primi avioane Gripen.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: