8 aprilie, 2013

(Foto: Adevărul)

Cel puțin potrivit datelor oficiale, șase firme au oferit donații în anul 2012 mai multor partide, de ideologii diferite, unele dintre aceste societăți fiind abonate la contracte cu instituții publice, în diferite administrații.

Raportările privind banii pe care i-au adunat pentru campaniile electorale, depuse de partide, arată că, în anul 2012, PDL a primit donații private de aproape 30 de milioane de lei de la persoane fizice și juridice, plus cotizații și alte venituri de aproape 10 milioane de lei.

PNL a primit în total 6,7 milioane de lei, din care 1,3 milioane din cotizaţii, aproape 5 milioane de lei donaţii din partea persoanelor fizice şi circa 500.000 lei donaţii din partea firmelor.

Principalul partid de guvernare în prezent, PSD, a obținut în anul 2012 suma de 22,7 milioane de lei, din care aproape 20 de milioane au fost cotizaţiile, iar restul donații și alte venituri.

Partidul Conservator a primit 1,1 milioane de lei din cotizații și 330.000 de lei din donații, printre sponsori remarcându-se grupul Grivco, deținut de Dan Voiculescu, șeful PC.

La rândul său, UNPR a strâns în anul 2012 cotizații și donații totale de 1.3 milioane de lei.

Dintre firmele care figurează pe listele oficiale de donatori la partide, 6 au sponsorizat și-n stânga, și-n dreapta: 3 și la PDL, și la USL, iar alte 3 partide diferite din interiorul USL.

Lista firmelor ”imparțiale” și contractele lor cu statul

Trans Bitum Sălaj. A donat la PDL și la USL câte 20.000 de lei. PDL-ului i-a dat banii pe 30 mai 2012, imediat după căderea guvernului Ungureanu și venirea cabinetului Ponta, iar PSD-ului i-a donat aceeași sumă 5 zile mai târziu, pe 5 iunie.

În perioada 2008-2010, SC Trans Bitum SRL a obținut contracte de 12,5 milioane de lei fără TVA de la Consiliul Județean Sălaj, unde președinte era și este și acum Marc Tiberu (PSD). Contractele au vizat, după cum o spune și numele firmei, în principal asfaltări.
În ianuarie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe patronul firmei, Pavel Hălmăjan, pentru presupuse infracțiuni de evaziune fiscală de 20 de milioane de lei.

Victor Construct SRL, Botoșani. Firma a donat 50.000 de lei la PDL, în 4 aprilie 2012, când Guvernul Ungureanu încă se mai afla la guvernare.

Imediat ce USL a venit la putere, Victor Construct, donațiile acestuia și-au schimbat destinatarul: 170.000 de lei la USL și 64.300 de lei la PSD, separat.

Donațiile către USL au început în 5 mai, la o săptămână după căderea guvernului condus de PDL.

Victor Construct a luat contracte cu statul în valoare totală de 124,6 milioane de lei, fără TVA, în perioada 2007-2012.

Din acești bani, 23,6 milioane de lei a obținut de la Municipiul Botoșani, în perioada 2007-2008, când primar era Cătălin Flutur (PDL).

De asemenea, de la CJ Botoșani și o serie de localități din județ, SRL-ul a câștigat contracte de 11,2 milioane de lei, în perioada 2009-2012. Președintele Consiliului Județean Botoșani era atunci Mihai Țâbuleac (PDL).

În perioada 2009-2012, Victor Construct a câștigat contracte pentru construcția a trei tribunale în județele Neamț, Covasna și Alba, lucrări de peste 72 de milioane de lei, fără TVA, banii provenind de la Ministerul Justiției.

În noiembrie 2012, deja fostul sponsor al PDL, devenit donator la USL, a primit un contract de 5,7 milioane de lei de la Ministerul Educației, condus atunci de Ecaterina Andronescu (PSD). Firma este patronată de omul de afaceri botoșănean Victor Mihalachi.

Simultan SRL, Făget. Firma din județul Timiș a împărțit egal la PSD și PNL 200.000 de lei, imediat după venirea USL la putere.

PNL a primit sponsorizarea de 100.000 de lei pe 8 mai 2012, iar PSD o lună mai târziu.

Simultan SRL este, din punct de vedere al contractelor cu statul, specializată în afaceri pe programul ”Cornul și laptele”, semnând în total contracte cu statul în valoare totală de circa 170 de milioane de lei, din 2007 până acum.

Firma timișeană a semnat contracte de 35,6 milioane de lei și cu Primăria Sectorului 2. Primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu, a migrat, la rândul lui, în aceeași perioadă, de la PSD la UNPR (cofondator), partid care a fost la Putere și alături de PDL (guvernele Boc și Ungureanu), și cu USL (guvernul Ponta II), în prezent fiind, de altfel, parte a Uniunii Social Liberale.

Tot în București, în perioada 2009-2010, Simultan SRL a semnat contracte de 4,2 milioane de lei cu Primăria Sectorului 1, condusă de liberalul Andrei Chiliman.

Societatea a mai câștigat contracte cu valoare totală de 82 de milioane de lei cu CJ Timiș, din 2008 până acum, perioadă în care județul a fost condus de Constantin Ostaficiuc (PDL) și Titu Bojin (PSD), actualul președinte. În perioada 2009-2011, firma a câștigat contracte de furnizare de lapte și cornuri pentru elevi și cu CJ Arad, condus atunci de Gheorghe Seculici (PDL).

Simultan SRL nu a avut doar contracte pentru ”Cornul și laptele”.

În mai și decembrie 2012, în perioada Guvernului USL, societatea a câștigat contracte de aproape 700.000 de lei cu complexurile energerice Rovinari și Oltenia, aflate sub autoritatea Ministerului Economiei. Celor două uzine de energie electrică, Simultan SRL le livrează hrană de protecție pentru muncitori.

Cel mai mare contract, în valoare de 40 de milioane de lei, l-a primit de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), din subordinea Ministerului Agriculturii, în mai 2011 (în timpul guvernului Boc).

Din toate aceste contracte, pentru cele mai recente firma nu a încasat toți banii pentru care s-a făcut procedura de achiziție publică, fiind vorba de contracte-cadru. Acestea sunt urmate de contracte subsecvente pentru care se face plata treptat, pe o perioadă de timp mai îndelungată, în măsura în care se prestează efectiv serviciile. Administratorul firmei Simultan SRL Făget este Florin Herbai.


TCE 3 Brazi SRL. Firma controlată de omul de afaceri Culiță Tărâță, fost parlamentar progresist, a donat 100.000 de lei UNPR – ului, în mai 2012, imediat după ce Guvernul Ungureanu a picat, iar partidul lui Gabriel Oprea a trecut de partea USL. UNPR nu se afla atunci încă în interiorul USL.

În noiembrie 2011, după ce USL a luat UNPR-ul, sponsorul s-a alăturat și el Uniunii: TCE 3 Brazi a donat 20.000 de lei USL-ului.

Din anul 2008, firma lui Culiță Tărâță a luat în concesiune de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) 55.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei, suprafata cunoscută ca având cel mai productiv sol din România în agricultură.

În martie 2007, TCE 3 Brazi a încheiat un contract în valoare circa 25.000 de lei cu Ministerul Apărării Naționale, pentru livare de hrană. Contractul a fost încheiat prin negociere directă, fără anunț de participare, pe motiv de urgență.

Socep SA, Constanța. Firma a donat către PDL 140.000 de lei, începând cu mai 2012, când democrat-liberalii nu mai erau deja la putere.

În noiembrie 2012, firma a donat și la USL, suma de 40.000 de lei, când Uniunea, după 7 luni la guvernare, intra în alegeri.

Socep este controlată de verii Niculae și Ion Dusu, care mai au afaceri și în turism.

Compania de încărăcări-descărcări în port nu figurează cu contracte cu statul din 2004 încoace.

SC Ro Alto Gradimento SRL. Societatea este filiala din România a unei firme italiene de încălțăminte – Alto Gradimento. A donat câte 10.000 de lei către PNL și PSD, ambele sponsorizări fiind făcute în mai 2012, imediat după ce Uniunea Social Liberală a venit la Putere. Societatea din Timișoara este deținută de italianul Giuseppe Torresi și românul Vasile Rotărescu. Firma nu figurează ca având contracte cu statul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: