Ministerul Economiei a prelungit perioada în care IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile şi cabinetele medicale individuale pot aplica pentru microgranturile de 2.000 de euro până pe 21 octombrie, se arată într-un comunicat de presă.
”Etapa de înscriere în cadrul măsurii 1 – “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 s-a prelungit. Noul termen-limită de înscriere pentru IMM-urile, PFA-urile, ONG-urile şi CMI-urile care doresc să acceseze microgranturile este miercuri, 21 octombrie 2020, ora 20:00”, transmite Ministerul Economiei.
Până în prezent, peste 19.300 de companii au aplicat în cadrul programului de microgranturi. Bugetul alocat este de 100 de milioane de euro, plafon suficient pentru 50.000 de solicitări.
Microgranturile de 2.000 de euro se acordă IMM-urilor fără salariaţi, dar şi PFA-urile sau cabinetele medicale pentru susţinerea cheltuielilor cu stocurile, chiriile sau pentru acoperirea datoriilor faţă de furnizorii de utilităţi.
Solicitanții pot alege una dintre băncile partenere prin care se vor derula plăţile, respectiv Banca Românească, OTP Bank România, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, cec Bank şi Raiffeisen Bank.
Microgranturile de 2.000 de euro fac parte din una dintre cele trei linii de finanţare în valoare de un miliard de euro, care se adresează mai multor categorii de companii afectate de pandemia COVID-19.