9 august, 2016

aRusia și Turcia au negociat în secret reconcilierea lor la Tașkent, capitala Uzbekistanului, în urma unei medieri făcute de un om de afaceri turc și de președintele kazah Nursultan Nazarbaev, scrie marți Hurryiet.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea marți, la Sankt Petersburg, o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin, pentru a pecetlui această reconciliere, după luni de îngheț diplomatic.

Această vizită intervine la aproape o lună după reconcilierea de la sfârșitul lui iunie, posibilă în urma „regretelor” exprimate de Erdogan pentru doborârea în noiembrie de către aviația militară turcă a unui avion de luptă rus deasupra frontierei turco-siriene.


Potrivit cotidianului Hurriyet, Turcia a început să tatoneze „terenul rus” pentru a pune capăt crizei prin intermediul lui Cavit Caglar, om de afaceri și fost ministru. Acesta este în bune relații cu liderul republicii autonome Daghestan din Caucazul rus, Ramazan Abdulatipov, care are la rândul său acces la consilierul pentru politică externă al președintelui rus Putin, Iuri Ușakov.

Ankara a început să lucreze la o scrisoare adresată Moscovei, în care își exprima regretele pentru incidentul aerian, în scopul depășirii crizei din relațiile celor două țări.

Președintele Nazarbaev, care este în bune relații cu Putin și Erdogan, a anunțat Ankara la 22 iunie, după o întrevedere cu liderul rus, că e momentul propice pentru a-i adresa acestuia respectiva scrisoare. Purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, Ibrahim Kalin, s-a deplasat atunci rapid, în noaptea de 24 iunie, la cererea președintelui uzbec, la Tașkent, unde Putin asista la o reuniune a Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS).

O scrisoare a fost înmânată consilierului pe politică externă al președintelui rus, iar Putin și-a dat acordul pentru o reconciliere, afirmă Hurriyet. Apoi scrisoarea a fost publicată de ambele părți la 27 iunie, deschizând calea spre încheierea crizei, care a fost extrem de nefastă pentru economia turcă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: