12 iulie, 2012

Hidroelectrica intenţionează să declare intrarea societăţii în situaţie de forţă majoră, de la 1 august 2012, în toate contractele de livrare a energiei electrice aflate în derulare, ca urmare a debitelor scăzute din ultima perioadă şi a prognozelor hidrologice nefavorabile pentru semestrul doi al anului 2012, potrivit unui comunicat transmis joi de companie și citat de Agerpres.

Din cauza debitelor scăzute, atât pe Dunăre cât şi pe râurile interioare, se estimează o scădere a producţiei anuale în 2012 până la circa 13 TWh, mai mică decât producţia înregistrată în 2011, de 14,6 TWh şi decât cea înregistrată în 2010, de 19,6 TWH.

Hidroelectrica susţine că obţinerea avizelor de forţă majoră se impune deoarece estimările realizate arată faptul că societatea va putea livra în perioada următoare circa 50% din cantităţile contractate.


Situaţia de forţă majoră înseamnă livrarea către parteneri a unei cantităţi de energie electrică egală cu cea produsă.

De asemenea, EURO-Insol SPRL, în calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica SA, a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei recunoaşterea preţului de cost pe MWh pentru cantitatea de energie livrată pe piaţa reglementată şi derulează negocieri susţinute cu beneficiarii de contracte bilaterale, pentru aducerea preţurilor acestor contracte la valoarea preţului înregistrat pe piaţa concurenţială de energie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: