Ambasadorul Hans Klemm a declarat marți că este îngrijorat de unele dintre modificările propuse la codurile penale, pentru că ele ar putea face imposibilă colaborarea României cu SUA, în domeniul justiției.
Hans Klemm, ambasadorul SUA în România: Vrem să ne asigurăm că orice schimbări ale legilor întăresc sistemul de justiţie din România. Noi vrem doar să ne asigurăm că pe măsură ce sunt avute în vedere schimbări, să nu facă dificilă sau chiar imposibilă colaborarea cu instituțiile din SUA, cooperarea procurorilor cu omologii români.
Reporter: Sunteţi îngrijorat că asta s-ar putea întâmpla?
Hans Klemm: Da. Da. Da. De asta monitorizăm îndeaproape. A fost o discuţie despre ce dovezi pot fi prezentate Curţii într-un caz penal, cum acea dovadă este colectată, dacă face imposibilă, de exemplu, folosirea monitorizărilor video… aceasta ar putea constrânge abilitatea noastră de a coopera cu cei care aplică legea în România (…)
Noi am făcut, cred, foarte clare îngrijorările noastre despre primul pachet de legi despre justiţie. Cred că decizia luată de preşedinte să trimită pachetul Comisiei de la Veneţia, ca să obţină sfaturi din exterior, este una foarte bună.
Comisia specială pentru legile justiției a început marți dezbaterea proiectului PSD de amendare a Codului Penal.
Propunerile au creat deja reacții virulente din partea unor organizații ale magistraților, deoarece vor favoriza inculpații în detrimentul victimelor.
Modificarea la care se referă ambasadorul este cea care interzice folosirea ca probă a înregistrărilor care nu s-au făcut cu mandat, în cadrul anchetei. Nu vor putea fi utilizate, de exemplu, înregistrările camerelor de supraveghere, indiferent că este un caz de terorism sau o crimă.