Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm (foto), a asigurat marți că ambasada pe care o conduce va îndeplini angajamentul preşedintelui Trump de a consolida şi mai mult parteneriatul strategic româno-american.
”În această toamnă vom găzdui cea mai numeroasă misiune comercială care a ajuns vreodată în România şi vom încuraja investiţiile dintre ţările noastre, în ambele direcţii”, a afirmat Hans Klemm.
”Putem face acest lucru cu eficienţă maximă aici, în România, într-un cadru de politici stabil, previzibil, transparent, caracterizat de consultare veritabilă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv cu investitorii străini”, a fost precizarea ambasadorului american.
Statele Unite sărbătoresc pe 4 iulie Ziua Independenței, la aniversare fiind prezenți cei mai înalți oficiali ai statului român.
Discursul ambasadorul Hans Klemm:
Pentru început, permiteţi-mi să mulţumesc sponsorilor şi furnizorilor noştri, Camerei de Comerţ Americane în România şi Ligii Profesioniste de Baseball din SUA pentru sprijinul acordat. Fără generozitatea lor, evenimentul de astăzi nu ar fi fost posibil.
Aşa cum v-a spus preşedintele Trump dumneavoastră, domnule preşedinte Iohannis, chiar luna trecută „Românii şi americanii au multe lucruri în comun: dragostea de libertate, mândria culturii lor, tradiţii bogate şi peisaje vaste, încărcate de istorie.”
Un alt lucru pe care îl împărtăşesc naţiunile noastre este dragostea pentru sporturi. Anul acesta sărbătorim 70 de ani de când Jackie Robinson a spart bariera rasială în Liga Profesionistă de Baseball. Acest moment de referinţă din istoria americană nu doar a schimbat jocul de baseball, ci a şi deschis drumul pentru Dr. Martin Luther King, Jr. şi mişcarea modernă pentru drepturi civile.
Străduinţa Americii de a fi o societate mai tolerantă, îmbrăţişându-şi pe deplin diversitatea, a fost vizibilă pentru întreaga lume în 1947. Astăzi, la şaptezeci de ani distanţă, suntem încântaţi să o primim la Bucureşti pe Sharon Robinson, fiica lui Jackie Robinson. Suntem inspiraţi de curajul tatălui său de a face ceea ce este corect, chiar dacă era extrem de dificil. Jackie Robinson ne-a învăţat că nu putem sta pe margine sperând ca totul să fie bine; trebuie să fim cetăţeni activi şi să facem eforturi să obţinem ce este mai bun pentru ţara noastră, pentru poporul nostru.
Suntem onoraţi de asemenea să avem alături de noi astăzi trei foste vedete ale Ligii Profesioniste de Baseball: Scott Erickson, LaTroy Hawkins şi Marlon Anderson.
Anul acesta, România şi Statele Unite sărbătoresc 20 de ani de Parteneriat Strategic. Domnule preşedinte Iohannis, în întâlnirea avută la Washington l-aţi încurajat pe preşedintele Trump să privească spre viitorul parteneriatului nostru şi să exploreze modalităţi de a-l consolida. Iar preşedintele Trump a răspuns că „parteneriatul nostru acoperă multe dimensiuni, inclusiv relaţiile economice, militare şi culturale. Iar astăzi noi consolidăm şi mai mult aceste legături.”
Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, Ambasada mea va îndeplini acum angajamentul preşedintelui meu de a consolida şi mai mult parteneriatul nostru strategic. În această toamnă vom găzdui cea mai numeroasă misiune comercială care a ajuns vreodată în România şi vom încuraja investiţiile dintre ţările noastre, în ambele direcţii. Putem face acest lucru cu eficienţă maximă aici, în România, într-un cadru de politici stabil, previzibil, transparent, caracterizat de consultare veritabilă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv cu investitorii străini. Colaborând cu parteneri precum Fundaţia Româno-Americană vom încuraja inovaţia şi antreprenoriatul în România.
Colaborarea noastră militară şi în domeniul aplicării legii este mai strânsă decât oricând şi vom lucra cu partenerii noştri români pentru a îmbunătăţi securitatea transatlantică, pentru a garanta stabilitatea în regiunea Mării Negre şi pentru a lupta împotriva terorismului aici şi peste hotare, la mare distanţă. Suntem dornici să susţinem România în angajamentul său de a investi 2% din PIB pentru apărare.
Vom interacţiona cu universităţi, centre de cercetare şi institute culturale din România pentru a promova schimburile de profesori, studenţi, cercetători şi artişti americani şi români. Vom încerca să extindem activitatea Comisiei Fulbright şi să sprijinim instituţiile guvernamentale din România să înfiinţeze un nou post la Ambasada de la Washington, cu scopul de a promova programele de schimb academic.
Aşteptăm cu interes să dezvoltăm fiecare dimensiune a parteneriatului nostru împreună cu noul guvern condus de prim-ministrul Mihai Tudose şi cu membrii Parlamentului României.
Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, la aniversarea a douăzeci de ani de parteneriat strategic, trebuie să conturăm direcţia sa în viitor. Însă vă rog să îmi permiteţi să privesc un moment şi spre trecut, să menţionez ce am realizat: aderarea României la NATO, sacrificiul nostru comun pe câmpurile de luptă din Irak şi Afganistan, deschiderea amplasamentului sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu şi întâlnirea dumneavoastră cu preşedintele Trump la Washington, domnule preşedinte Iohannis. Confirmând soliditatea şi ambiţia parteneriatului nostru, acesta a fost pentru România şi America cel mai important eveniment bilateral de mulţi ani, poate chiar de generaţii. Să ne reamintim câteva dintre cuvintele spuse de preşedintele meu în Grădina de Trandafiri a Casei Albe în acea după-amiază: „Doresc să mulţumesc poporului român pentru toate contribuţiile la apărarea noastră comună şi la lupta împotriva ameninţării diabolice a terorismului.” America îi preţuieşte profund pe acei români care au făcut sacrificiul suprem în această luptă.
Dumneavoastră, domnule preşedinte Iohannis, v-a spus: „Doresc să vă felicit pe dumneavoastră şi să laud eforturile dumneavoastră curajoase de a lupta împotriva corupţiei şi a apăra statul de drept din România. Acest lucru este necesar pentru a crea un mediu în care comerţul şi schimburile comerciale pot înflori şi în care cetăţenii pot prospera. Sprijinim foarte puternic România şi sprijinim acea luptă împotriva corupţiei. O vom sprijini întotdeauna.”
În încheiere, preşedintele Trump a subliniat: „Aştept cu interes să consolidăm alianţa noastră cu ţara dumneavoastră şi legăturile noastre cu poporul dumneavoastră. Viitorul României şi relaţia României cu Statele Unite sunt foarte, foarte strălucite.