21 noiembrie, 2013

Guvernul a suplimentat cu 3,5 milioane de lei bugetul pe acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, total din care primăriile vor putea accesa sume necesare pentru rezolvarea unor probleme urgente apărute în această iarnă, pe baza unor cereri fundamentate.

Suma este alocată din Fondul de rezervă bugetară aflat Guvernului și era prevăzută inițial într-un proiect de urgență care invoca o prognoză meteo ce arăta că vom avea o iarnă anormal de geroasă, din cauza unei mase de aer arctic ce urma să traverseze România. După ce presa a relatat că nu există nici o prognoză meteorologică referitoare la o iarnă neobișnuit de geroasă, Ministerul de Finanțe a retras de pe site acel proiect de ordonanță de urgență.

Ordonanța a fost aprobată în ședința de urgență de miercuri, 20 noiembrie, fără ca ea să fie trecută pe lista documentelor supuse dezbaterii sau, ulterior, pe lista actelor aprobate de către Executi, potrivit MEDIAFAX.


Documentul a fost aprobat miercuri de guvern și prevede că banii vor distribuiți primăriilor prin ordinul ministrului de resort, Liviu Dragnea, pe baza solicitărilor fundamentate ale unităților administrativ-teritoriale.

Banii sunt alocați pentru ca ”autorităţile locale să poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a declarat la Realitatea TV că transferul celor 3,5 milioane de lei s-a făcut pentru ”a fi siguri că nu vom avea probleme cu asigurarea căldurii pentru populație”. Documentul, a mai adăugat Mirela Palada, ”aduce normalitate și va rezolva problemele, când ele apar”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: